Foto: Free Digital Photos

Din cartea Avortul, ultima exploatare a femeilor, de Brian E. Fisher

Dacă ne preocupă egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, nu ar trebui să ne preocupe numai gradul lor de informare cu privire la avort, ci și capacitatea lor de a lua o decizie în acest sens în mod independent de coerciția bărbatului.

Marea majoritate a femeilor nu sunt informate corect cu privire la opțiunile pe care le au și, de aceea, adesea iau decizii de viață și de moarte (cu un impact uriaș asupra sănătății lor fizice și psihice) fără să aibă toate datele. Dar poate că măcar li se oferă șansa să ia decizia fără ca bărbații să aibă vreun cuvânt de spus, nu? Până la urmă, asta ar însemna egalitate de drepturi între sexe, nu?

Însă și în această privință femeile sunt exploatate de bărbați:

• 64% din femei au declarat că s-au simțit presate să facă avort;
• majoritatea s-au simțit împinse de la spate sau nesigure, dar, cu toate acestea, 67% nu au primit consiliere;
• clinicile nu reușesc să determine existența coerciției.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

De multe ori, presiunea de a avorta vine dinspre o figură masculină, în general tatăl copilului sau tatăl femeii. Iar presiunea nu este numai de ordin emoțional.

• presiunea de a avorta poate ajunge până la violență;
• omuciderea este principala cauză a morții în rândul femeilor însărcinate
• 63% din omuciderile ale căror victime sunt femei însărcinate au ca făptași partenerii de viață ai acestora.

În „Forced Abortion in America. A special report” (unde se găsesc şi statisticile citate mai sus), The Elliot Institute arată că există numeroase exemple de coerciție:

Mary: „A distrus apartamentul… și mi-a spus să scap de el. Acum! Mă tot încolțea… aruncând lucruri și omorându-mă din vorbe. Avortul mi-a sfâșiat sufletul. Mi-a pierit toată puterea care-mi mai rămăsese ca să mă rup de abuzurile astea”.

Denise (numele a fost schimbat): „La 15 ani, am fost victima unui incest… În ciuda suferinței și vinovăției, era mult mai bine să fac un copil decât alternativa – să-l omor. Am refuzat să fac avort… Pe tata l-a cuprins o furie nestăvilită și mi-a cerut să-mi dau consimțământul pentru avort… [Medicul] a rugat trei asistente să mă țină în timp ce el mă lega de pat… Am continuat să țip că nu vreau să fac avort. El mi-a spus: «Taci și termină cu țipatul!…» Am fost violată de tatăl meu… Dar am fost violată și de cel care mi-a făcut avortul, fiindcă a fost împotriva voinței mele!”

Amanda: „Nimeni nu mă susținea… Cea mai rea zi din viața mea se apropia… Cred că, în cele mai multe cazuri, nu e vorba de alegerea femeii. Ar trebui să fie numită «alegerea părinților tăi și a partenerului»… Aveam nevoie de cineva care să-mi spună că era posibil să păstrez copilul, dar nimeni nu a făcut-o…”

Uneori, coerciția se manifestă activ și violent. De multe ori, atitudinea pasivă a tatălui sau simpla lipsă de voință de a deveni părinte sunt cele care biruiesc dorința firească a femeii de a-și crește și proteja copilul.

Institutul Guttmacher, o organizație de cercetare pro-avort desprinsă de sub umbrela Planned Parenthood, a realizat un studiu pe un grup de 21 de femei care au avut probleme, inclusiv sentimente de regret, după ce au făcut avort. Studiul a relatat apariția de „rezultate negative” când tatăl refuza să-și asume responsabilitatea pentru sarcină și o lăsa pe mamă „să simtă că nu avea de ales”.

Alt studiu arată că cel mai important factor care le determină pe femei să facă avort după ce au născut primul copil este atitudinea activă sau pasivă a tatălui în îngrijirea primului copil. Studiul relevă că probabilitatea de avort crește semnificativ dacă femeia a simțit că tatăl nu era dispus să „aibă grijă de copil pentru o săptămână”, „să îngrijească bine copilul”, „să aibă grijă de copil în timp ce mama are treabă” sau dacă „nu e de acord cu modul mamei de a crește copilul” și „nu respectă programul și regulile” pe care copilul trebuie să le urmeze. De asemenea, în mod deloc surprinzător, acest studiu, apărut în publicația de specialitate International Journal of Mental Health and Addiction (iulie 2009, vol. 7, nr. 3, pp. 405-22), relevă că în cuplurile căsătorite avortul e mai rar.

Tații care adoptă atitudinea: „Sigur, iubito, voi sprijini decizia ta de a avorta dacă asta vrei” s-ar putea să vadă ulterior relația răcindu-se, ba chiar luând o turnură ostilă, spune dr. Vincent Rue. „Una din realitățile triste ale avortului e că bărbații cărora le pasă, dar nu vor s-o rănească pe femeia iubită, de fapt îi fac rău tocmai prin faptul că nu spun nimic când ea pomenește de avort în timpul crizei ce precedă stabilirea unei decizii”, scrie respectivul cercetător.

Bărbații pasivi, care se supun deciziei partenerei lor de a face avort, s-ar putea confrunta cu „un val feroce de resentimente nemărturisite, ce rezultă din impresia de abandon pe care le-o lasă partenerelor”, mai explică dr. Rue, co-director la Institutul pentru Studierea Pierderilor de Sarcină din Jacksonville, Florida. „Acești bărbați vor să le facă pe plac femeilor, dar sunt ulterior respinși, pentru că atitudinea lor e percepută ca lipsă de dragoste”.

Astfel de „resentimente nemărturisite” au ieșit la suprafață la Clinica de Femei Red River din Fargo, în statul Dakota de Nord, o locație unde se oferă servicii de avort. În această clinică, scrie revista Time, femeile sunt îndemnate să-și exprime sentimentele ținând un jurnal, în care să „scrie despre soții și prietenii care nu le-au oferit sprijinul și să ceară iertare de la Dumnezeu”.

Le emancipează avortul pe femei? Dacă nu sunt pe deplin informate despre riscurile și potențialele efecte secundare și dacă sunt puternic influențate de bărbați în decizia lor, în ce mai constă emanciparea?