Arhive categorie: Fără categorie

84% din femei nu primesc consiliere adecvată înainte de avort

Foto: Dmitri Şironosov / Dreamstime

Foto: Dmitri Şironosov / Dreamstime

Din cartea Avortul, ultima exploatare a femeilor, de Brian E. Fisher

Ca femeile să devină pe deplin emancipate, ele trebuie să fie educate. Pentru asta s-au luptat de-a lungul istoriei.

Şi America, dar şi UE se străduiesc pentru educarea și egalitatea femeilor. În general, aici femeile beneficiază de aceleași oportunități ca și bărbații în ceea ce privește educația publică sau particulară, studiile superioare și cele de specialitate.

În ceea ce privește sănătatea, femeile sunt încurajate puternic să se informeze despre corpul lor, despre metodele de combatere a bolilor și de îngrijire personală, despre cum se pot apăra de atacuri și proteja de diverse probleme.

Pacienții de ambe sexe sunt încurajați să ceară opinia mai multor medici când sunt diagnosticați cu o boală sau o problemă fiziologică ce necesită ample îngrijiri medicale.

În privința sănătății femeilor, comunitatea medicală caută să le furnizeze acestora acces la mamografii, teste Babeș-Papanicolau și alte consultații specifice care să le ajute să fie informate și protejate în fața unor potențiale probleme de sănătate.

Dar, oare, dăm dovadă de același angajament, le furnizăm același exces de educare și informare când trebuie să ia o decizie legată de viața unei ființe umane? Le dezvăluim noi femeilor că decizia de a avorta atrage adesea după sine efecte secundare de natură emoțională extrem de grave?

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

De exemplu, e bine să educi femeile în legătură cu testele care pot depista cancerul de sân. Considerăm asta vital și necesar. Dar nu considerăm la fel de vitală și deplina informare când vine vorba de o decizie de viață și de moarte cu privire la o ființă umană?

Se pare că nu.

Institutul Elliot citează cercetări care demonstrează că femeile duc lipsă de informare și consiliere când vor să decidă cu privire la avort. Cercetările realizate pe eșantioane de femei aflate în această situație arată următoarele:

  • cu toate că 54% nu erau sigure de decizia lor, 67% nu primiseră niciun fel de consiliere;
  • 84% nu au fost consiliate adecvat în prealabil;
  • 79% au fost induse în eroare sau li s-au ascuns sursele de informare disponibile;
  • multe au fost dezinformate de experți în legătură cu dezvoltarea fătului, alternativele la avort și riscurile procedurii.

Institutul Elliot mai citează multe femei care au făcut avort și au declarat că li s-a refuzat un sprijin esențial la nivel personal, familial, social și economic. Spre exemplu, un studiu a descoperit următoarele:

  • 64% dintre femeile care au făcut avort au declarat că partenerul nu le-a oferit sprijinul;
  • numai 20% din cele care au făcut avort au declarat că părinții lor s-au implicat în decizie.

Theresa Burke, fondatoarea misiunii Rachel’s Vineyard, care ajută bărbați și femei să se recupereze emoțional după avort, spune că lipsa de sprijin continuă și după ce are loc procedura efectivă. Deși aproape 78% din femeile care fac avort spun că se simt vinovate [206], nu li se asigură nicio plasă de siguranță în plan emoțional. Abia dacă li se recunoaște problema, ce să mai vorbim de a li se acorda sprijin.

„Agonia psihologică și spirituală creată de avort este trecută sub tăcere de societate, ignorată de presă, respinsă de specialiștii în sănătate mintală și disprețuită de mișcarea pentru drepturile femeilor”, spune Burke. „Trauma psihologică post-avort este o afecțiune gravă și devastatoare despre care nu vorbește nicio celebritate, despre care nu se fac filme și despre care nu se mărturisește în platoul niciunui talk-show”.

Dar să vedem cât de bine sunt informate femeile cu privire la riscurile grave asociate avortului:

  • femeile care fac avort sunt aproape de patru ori mai predispuse la deces în accident (M Gissler et. al., „Pregnancy Associated Deaths in Finland 1987-1994 – definition problems and benefits of record linkage”, Acta Obsetricia et Gynecologica Scandinavica 76:651-657, 1997). Un studiu a descoperit că, spre deosebire de femeile care au născut, femeile care au făcut avort prezentau un risc cu 62% mai ridicat pentru toate cauzele de deces, iar ca factori favorizanți ai morții erau menționate sinuciderea și accidentele;
  • rata sinuciderilor la femeile care au făcut avort e de șase ori mai mare (statistica aceasta şi cele de mai sus, din studiile M Gissler et. al., „Pregnancy Associated Deaths in Finland 1987-1994 – definition problems and benefits of record linkage”, Acta Obsetricia et Gynecologica Scandinavica 76:651-657 (1997); şi M. Gissler, „Injury deaths, suicides and homicides associated with pregnancy, Finland 1987-2000”, European J. Public Health 15(5):459-63 (2005). Citate în: „Forced Abortion in America: A Special Report”, The Elliot Institute);
  • 65% dintre femei au simptome de traumă psihologică după avort.

 

64% din femei se simt presate să facă avort

Din cartea Avortul, ultima exploatare a femeilor, de Brian E. Fisher

Dacă ne preocupă egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, nu ar trebui să ne preocupe numai gradul lor de informare cu privire la avort, ci și capacitatea lor de a lua o decizie în acest sens în mod independent de coerciția bărbatului.

Marea majoritate a femeilor nu sunt informate corect cu privire la opțiunile pe care le au și, de aceea, adesea iau decizii de viață și de moarte (cu un impact uriaș asupra sănătății lor fizice și psihice) fără să aibă toate datele. Dar poate că măcar li se oferă șansa să ia decizia fără ca bărbații să aibă vreun cuvânt de spus, nu? Până la urmă, asta ar însemna egalitate de drepturi între sexe, nu?

Însă și în această privință femeile sunt exploatate de bărbați:

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

De multe ori, presiunea de a avorta vine dinspre o figură masculină, în general tatăl copilului sau tatăl femeii. Iar presiunea nu este numai de ordin emoțional.

  • presiunea de a avorta poate ajunge până la violență;
  • omuciderea este principala cauză a morții în rândul femeilor însărcinate
  • 63% din omuciderile ale căror victime sunt femei însărcinate au ca făptași partenerii de viață ai acestora.

În „Forced Abortion in America. A special report” (unde se găsesc şi statisticile citate mai sus), The Elliot Institute arată că există numeroase exemple de coerciție:

Mary: „A distrus apartamentul… și mi-a spus să scap de el. Acum! Mă tot încolțea… aruncând lucruri și omorându-mă din vorbe. Avortul mi-a sfâșiat sufletul. Mi-a pierit toată puterea care-mi mai rămăsese ca să mă rup de abuzurile astea”.

Denise (numele a fost schimbat): „La 15 ani, am fost victima unui incest… În ciuda suferinței și vinovăției, era mult mai bine să fac un copil decât alternativa – să-l omor. Am refuzat să fac avort… Pe tata l-a cuprins o furie nestăvilită și mi-a cerut să-mi dau consimțământul pentru avort… [Medicul] a rugat trei asistente să mă țină în timp ce el mă lega de pat… Am continuat să țip că nu vreau să fac avort. El mi-a spus: «Taci și termină cu țipatul!…» Am fost violată de tatăl meu… Dar am fost violată și de cel care mi-a făcut avortul, fiindcă a fost împotriva voinței mele!”

Amanda: „Nimeni nu mă susținea… Cea mai rea zi din viața mea se apropia… Cred că, în cele mai multe cazuri, nu e vorba de alegerea femeii. Ar trebui să fie numită «alegerea părinților tăi și a partenerului»… Aveam nevoie de cineva care să-mi spună că era posibil să păstrez copilul, dar nimeni nu a făcut-o…”

Uneori, coerciția se manifestă activ și violent. De multe ori, atitudinea pasivă a tatălui sau simpla lipsă de voință de a deveni părinte sunt cele care biruiesc dorința firească a femeii de a-și crește și proteja copilul.

Institutul Guttmacher, o organizație de cercetare pro-avort desprinsă de sub umbrela Planned Parenthood, a realizat un studiu pe un grup de 21 de femei care au avut probleme, inclusiv sentimente de regret, după ce au făcut avort. Studiul a relatat apariția de „rezultate negative” când tatăl refuza să-și asume responsabilitatea pentru sarcină și o lăsa pe mamă „să simtă că nu avea de ales”.

Alt studiu arată că cel mai important factor care le determină pe femei să facă avort după ce au născut primul copil este atitudinea activă sau pasivă a tatălui în îngrijirea primului copil. Studiul relevă că probabilitatea de avort crește semnificativ dacă femeia a simțit că tatăl nu era dispus să „aibă grijă de copil pentru o săptămână”, „să îngrijească bine copilul”, „să aibă grijă de copil în timp ce mama are treabă” sau dacă „nu e de acord cu modul mamei de a crește copilul” și „nu respectă programul și regulile” pe care copilul trebuie să le urmeze. De asemenea, în mod deloc surprinzător, acest studiu, apărut în publicația de specialitate International Journal of Mental Health and Addiction (iulie 2009, vol. 7, nr. 3, pp. 405-22), relevă că în cuplurile căsătorite avortul e mai rar.

Tații care adoptă atitudinea: „Sigur, iubito, voi sprijini decizia ta de a avorta dacă asta vrei” s-ar putea să vadă ulterior relația răcindu-se, ba chiar luând o turnură ostilă, spune dr. Vincent Rue. „Una din realitățile triste ale avortului e că bărbații cărora le pasă, dar nu vor s-o rănească pe femeia iubită, de fapt îi fac rău tocmai prin faptul că nu spun nimic când ea pomenește de avort în timpul crizei ce precedă stabilirea unei decizii”, scrie respectivul cercetător.

Bărbații pasivi, care se supun deciziei partenerei lor de a face avort, s-ar putea confrunta cu „un val feroce de resentimente nemărturisite, ce rezultă din impresia de abandon pe care le-o lasă partenerelor”, mai explică dr. Rue, co-director la Institutul pentru Studierea Pierderilor de Sarcină din Jacksonville, Florida. „Acești bărbați vor să le facă pe plac femeilor, dar sunt ulterior respinși, pentru că atitudinea lor e percepută ca lipsă de dragoste”.

Astfel de „resentimente nemărturisite” au ieșit la suprafață la Clinica de Femei Red River din Fargo, în statul Dakota de Nord, o locație unde se oferă servicii de avort. În această clinică, scrie revista Time, femeile sunt îndemnate să-și exprime sentimentele ținând un jurnal, în care să „scrie despre soții și prietenii care nu le-au oferit sprijinul și să ceară iertare de la Dumnezeu”.

Le emancipează avortul pe femei? Dacă nu sunt pe deplin informate despre riscurile și potențialele efecte secundare și dacă sunt puternic influențate de bărbați în decizia lor, în ce mai constă emanciparea?

 

Impactul psihologic al avortului

Din cartea Avortul, ultima exploatare a femeilor, de Brian E. Fisher

Cercetări serioase, chiar dacă mai puţin popularizate, confirmă consecințele uriaşe ale avortului în planul sănătății mintale. Un studiu finlandez din 1997 a descoperit că „femeile care avortează sunt de aproximativ patru ori mai predispuse să moară în anul următor decât femeile care păstrează sarcina”. În comparație cu cele care născuseră cu un an înainte de propriul deces, cele care avortaseră în anul anterior decesului se dovediseră:

  • de șapte ori mai predispuse la sinucidere;
  • de șapte ori mai predispuse la deces prin accidentare;
  • de 14 ori mai predispuse să moară ca victime ale unei omucideri, datorită prezenţei în viaţa lor a unui bărbat violent şi abuziv, care nu-şi doreşte copilul.

Cercetătorii cred că predispoziția la deces în urma accidentelor sau omuciderii ar putea avea legătură cu probabilitatea mai mare de comportament suicidar și de comportament de risc. O evaluare a studiului de mai sus făcută de Institutul Elliot sugerează că „avortul indus produce un stres fizic și psihic nefiresc asupra femeilor, care poate rezulta într-un impact negativ asupra sănătății lor generale”. Și, în anumite cazuri, la moarte.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

O evaluare a 22 de studii făcută în 2011 de British Journal of Psychiatry a descoperit că există o legătură între avort și problemele mintale. Această metaanaliză a cuprins 877.181 de persoane, dintre care 163.831 făcuseră avort și a descoperit că „femeile care făcuseră avort prezentau un risc cu 81% mai mare de a avea probleme de sănătate mintală”.

Studiul a mai găsit la femeile care făcuseră avort un risc crescut în ceea ce privește următoarele probleme de sănătate mintală:

  • anxietate (risc cu 34% mai mare);
  • depresie (risc cu 37% mai mare);
  • uz sau abuz de alcool (risc cu 110% mai mare);
  • uz sau abuz de marijuana (risc cu 220% mai mare);
  • comportament suicidar (risc cu 155% mai mare).

În afară de aceste riscuri, dr. David Reardon, cercetător pe probleme postabortive la Institutul Elliot, relatează că a descoperit 21 de studii care stabilesc o legătură între avort și abuzul de substanțe.

Un studiu din 2003 realizat de Institutul Elliot a mai constatat că femeile care fac avort sunt cu 160% mai predispuse să caute ajutor psihiatric în primele trei luni după procedură decât femeile care nasc. Studiul, publicat în Canadian Medical Association Journal, a trecut în revistă fișele medicale ale unor pacienți din sistemul public californian de sănătate, descoperind că frecvența tratamentului psihiatric era semnificativ mai ridicată pe o perioadă de cel puțin patru ani după un avort.

Dr. Bryan Calhoun, profesor și vicepreședinte al Departamentului de Obstetrică-Ginecologie de la Universitatea de Vest Virginia-Charleston, spune că avortul are o largă paletă de efecte secundare inevitabile:

„Din ce am observat noi, la femeile care încalcă legea morală și curmă o viață nevinovată, efectele asupra sănătății survin cu aceeași exactitate cu care legea gravitației acționează asupra unei persoane care sare de pe un pod”.

Calhoun spune că, în ultimele patru decenii, avortul a reprezentat pentru femeile americane un dezastru de sănătate care obligă sistemul medical să deconteze cheltuieli suplimentare de peste 1,2 miliarde de dolari pe an.

Doamnei care se ruşinează pentru că e însărcinată a patra oară

3copii

de Sylvia Bass

Te-am întâlnit în lift când mă întorceam de la pediatru. Eram doar eu și Wren. Te-ai uitat la ea cu drag în cărucior. Când s-a oprit liftul, ai fost foarte amabilă şi ai ţinut ușile deschise ca să pot ieşi. Dar, fiind neîndemânatica, ţi-am trecut cu căruciorul peste picior. „Nu-i nimic”, mi-ai spus în timp ce îmi ceream mii de scuze. „Am şi eu trei copii”,” mi-ai mărturisit. Privirea mea s-a coborât pe burta ta cea mare. Am tăcut puţin, neştiind dacă puteam să te întreb dacă ești însărcinată. „Îl aştept pe al patrulea”, ai spus. „Felicitări!”, am zis. „Asta este minunat!”. Am văzut un semn de uşurare pe faţa ta. „Mulțumesc!”, mi-ai spus și sunt sigură că erai serioasă. „N-aveţi idee cât de mulți oameni mă compătimesc atunci când află că aştept al patrulea copil. Sau mă întreabă dacă am planificat acest lucru”. „Ce nepoliticos din partea lor”, i-am răspuns. „Toți copiii sunt o binecuvântare.”

Când ne-am despărțit, am simțit o durere imensă pentru ceea ce devenise societatea noastră. De când a avea o familie numeroasă înseamnă o tragedie? De ce cred oamenii că atunci când văd o mamă cu mulți copii au dreptul de a face comentarii nepoliticoase cu privire la planificarea familiei ei? Nenumăraţi necunoscuţi întâlniţi în magazine alimentare, văzându-mă cu cei trei copii ai mei, m-au întrebat fără jenă câți copii am de gând să mai am. Erau persoane pe care nu le întâlnisem niciodată. Să le răspund: Ce ziceţi, săptămâna viitoare îl aduc pe soțul meu aici şi toţi trei o să discutăm despre planificarea familiei noastre și o să găsim, cu acordul dumneavoastră, un număr potrivit de copii? Sau: pe care dintre ei să-i elimin dacă ziceţi  că am prea mulţi deja? Dar ca să fiu sinceră, singurul răspuns la această întrebare despre câți copii am de gând să am este: atât câţi vor fi.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

Și de ce sunt oamenii atât de obsedați dacă o sarcină este „planificată”sau nu?  Copilul dintr-o sarcină „planificată” are o valoare mai mare decât copilul care provine dintr-o  sarcină „neplanificată”? În ceea ce privește răspunsul la această altă întrebare fără ruşine, răspunsul meu este că da, Dumnezeu a hotărât ca acest copil să se nască cu mult timp înainte și voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru această viață care mi-a fost încredințată mie.

Se pare că există o regulă nescrisă conform căreia poţi avea doar doi copii: o fată și un băiat, cu aproximativ 2-5 ani diferenţă de vârsta între ei. Dacă nu reuşeşti să ai un copil din fiecare sex, ai dreptul la o excepţie şi poţi avea pe al treilea. Cu toate acestea, rişti să fii luat peste picior de către ceilalţi dacă într-adevăr greşeşti şi de data aceasta şi la sfârşit ai (Doamne ferește!), trei copii de același sex. Nu am înțeles niciodată această abordare îngustă a modului de a avea un copil. Dacă căutaţi diversitate, o să găsiţi cu carul şi când aveţi copii de același sex, credeţi-mă. În plus, nu-mi place să subliniez ceea ce este evident, dar, indiferent de ceea ce aveți de gând să aveţi, e totul o chestiune de noroc. Oricât de mult ne-am dori, nu putem controla totul. Mai ales atunci când vine vorba de planificarea unui copil. Sunt de acord cu asta mai ales pentru că eu sunt religioasă, dar am părerea mea în ceea ce priveşte acest argument.

Am trei fete care au fiecare aproximativ un an diferenţa între ele. Acest lucru, nu se ştie de ce ,îi face pe oamenii să se simtă jenaţi. Încearcă în mod constant să raționalizeze decizia mea necumpătată de a avea aşa de mulţi copii atât de apropiaţi de vârstă, cu faptul că: 1) am încercat fără succes să avem un băiat sau 2) vrem să terminăm mai repede cu copiii .Ca să  fiu sinceră, eu nici măcar nu știu ce înseamnă a doua variantă. Vrem să avem copii, nu să avem o  obturaţie pe canal. Nici nu mai încerc să le mai explic oamenilor că noi suntem bucuroşi să avem copii. Pentru ei, pur şi simplu nu contează. Cine ar avea trei copii unul după altul FIINDCĂ A VRUT? Pentru că, vreau să spun, nu este greu? Și așa-i că nu se merită? Poate că dacă le-aş spune că sunt o răzvrătită, care înoată împotriva curentului apei, m-ar înţelege mai bine. A fi răzvrătit este întotdeauna la modă, nu?

Benjamin Franklin a fost unul din cei 17 copii. Beethoven a fost unul din cei șapte și JFK a fost unul din nouă! Fiecare copil are un potențial de a face ceva important în viaţă. Aşa că, te rog, oferă mamei acestor copii sprijinul și încurajarea de care are nevoie indiferent dacă acesta este primul sau al nouălea ei copil. Deoarece ultimul tău copil merită aceleaşi emoţii ca şi primul.

Și doamnei din lift, de o mie de ori felicitări. Ești cu adevărat binecuvântată.

Sursa în limba română: Stiripentruviata.ro
Traducere: Dacia Velicu

VIDEO: Gabriela: „De ce nu m-a întrebat nimeni înainte? Aş fi vrut să văd salonul ăla înainte”

Gabriela – Rupe Tăcerea într-un proiect Provita

În 2011, Gabriela (28 de ani) s-a decis să vorbească despre cum vede experienţa avortului, prin care a trecut la un moment dat în viaţă.

Ea spune că a afectat-o profund lipsa unei consilieri adecvate înainte de a lua decizia de a avorta.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

Mărturia ei a fost făcută publică prin intermediul platformei Rupetacerea.ro.

Problemele adolescentelor însărcinate

4-dreamstime_xl_21676502

Articol preluat din revista Familia Ortodoxă – nr. 47

Ne bucurăm când părinţii se uită la desene animate, joacă volei sau se comportă ca nişte şcolari. Ne întrebăm adesea cum erau ei la vârsta noastră. Avem impresia că au fost dintotdeauna adulţi, au făcut numai lucruri bune şi au învăţat foarte bine la şcoală. Dar dacă mama și tata sunt încă la şcoală? Problema sarcinii la adolescenţă este extrem de actuală azi. Corespondentul ziarului Şcoala discută despre aceasta cu Mihail Igorevici Hasminski, psiholog ortodox şi autor al unei cărţi despre psihologia crizei.

Rep: Ce să facă o adolescentă într-o astfel de situaţie?

MH: Cel mai important este să înţeleagă că emoţiile puternice nu o pot ajuta să ia o hotărâre corectă. Ea trebuie să se liniştească şi să înceapă să gândească, nu să simtă. Adunaţi-vă toate gândurile, scrieţi-le pe o hârtie pentru a fi clare, căutaţi plusurile şi minusurile. Dar treceţi numai gândurile, niciun sentiment. Expresii ca „îmi vine să…, mi se pare că…, simt că…“ trebuie date deoparte.

Rep: Ce anume influenţează decizia?

MH: Teama. Aristotel spunea: „Frica este durerea care apare din anticiparea răului“. Aici cuvântul cheie este „anticipare“: „Ce vor spune prietenul, părinţii, profesorii?“ Dar aceste probleme nu fac parte din realitate. E vorba mai mult de imaginaţia referitor la ce se poate întâmpla. Acest „se poate“ este de obicei foarte departe de realitate şi este cel care alimentează teama. Vă amintiţi ce mai tremuram la poveştile cu vampiri din copilărie? Pentru că ni-i imaginam, nu pentru că ar fi existat.

Este foarte important să nu vă temeţi de propriile gânduri. Tocmai acestea vă îngrozesc şi vă tulbură cumplit. Frica e mai rea decât toate. Teama şi emoţiile puternice cel mai adesea nasc panică. Aţi văzut oameni panicaţi? Nu sunt în stare să trateze rezonabil nicio problemă! Într-o astfel de stare de frică nu puteţi lua o hotărâre corectă.

Rep: Şi cum se poate rezolva?

MH: Gândind logic şi clar. Gândiţi-vă la urmările avortului. Există o mare posibilitate să deveniţi infertilă. Aceasta poate fi o problemă cu mult mai mare ulterior decât ar fi naşterea unui copil acum. Avortul este o crimă. Gândiţi-vă cum v-aţi simţi după aceea. Poate că vă ucideţi fiica ce v-ar fi fost o bună prietenă sau pe băiatul care ar fi fost sprijin de nădejde. Cum ar fi fost dacă şi aţi fi fost avortată? Acest pas îl lipseşte pe copil de soare, de prima iubire, de răsăritul soarelui, de prieteni… iar pe voi vă lipsește de posibilitatea de a iubi, de a comunica, de a primi un sprijin, de a trăi pentru acest copil.

Rep: Cui să ceară ajutor fetele aflate într-o astfel de situaţie?

MH: De obicei, e dificil pentru o tânără să facă faţă singură crizei de sarcină şi adesea trebuie să apeleze la mama ei. Mama trebuie să-i acorde sprijin, să-i creeze condiţiile pentru a se linişti şi a gândi corect, fără ruşine şi teamă. Dacă nu, să apeleze la o persoană înţeleaptă, duhovnicească, săritoare, bună – bunica, mama unei prietene, un preot, un profesor, un psiholog sau altcineva.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

Rep: Dar ca cum să ceri ajutor?

MH: Trebuie abandonat sentimentul mincinos de ruşine. Este absolut normal să ceri ajutor. Fă primul pas: recunoaște că nu eşti perfectă, că te afli într-o situaţie dificilă. Să nu vă fie teamă să faceţi asta. Dumnezeu e cu voi. Iar El lucrează prin oameni. Dar pentru aceasta, trebuie să faceţi şi voi eforturi.

Rep: Ce fel de eforturi?

MH: Trebuie să depăşiţi egoismul şi să începeţi să vă gândiţi la viaţa care vi se dezvoltă înăuntru. Un copil nu este o jucărie. Numai voi puteţi să-i protejaţi viața. Nimeni altcineva nu poate. Sau, invers, puteţi să-l omorâţi. Responsabilitatea acestei hotărâri se află chiar în mâinile voastre. Cuvântul „responsabilitate“ vine din cuvântul „răspuns“. Iar răspunsul îl veţi da în faţa Vieţii, a lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Rep: Vă rugăm să le daţi un sfat adolescentelor.

MH: Hai să ne imaginăm că în drum găsiţi o piatră preţioasă mare şi strălucitoare. Dar n-o puteţi duce. Iar tovarăşii vă sfătuiesc să o abandonați: „Cum o s-o târâi? La ce bun o asemenea greutate la vârsta ta?“ Poate că e şi un băiat care se teme să ia asupra lui greutatea. Dar pot fi acestea un motiv să aruncaţi piatra cea preţioasă? Acolo e viitorul vostru, acolo sunt toate bucuriile acestei vieţi: primul strigăt, mânuţele moi, sărutările mamei… Gândiţi-vă că acum purtaţi ceva greu, dar foarte scump. Puteţi oare să-l aruncaţi în mizerie, la marginea drumului? Sau vă adunaţi puterile şi purtaţi acest dar al vieţii? Alegerea vă aparţine

Citeste articolul integral la Vremuri Vechi si Noi
Traducere:  Ioana Onofrei
Foto: Dreamstime

Impactul avortului asupra familiei şi a copiilor concepuţi ulterior

Din cartea Avortul, ultima exploatare a femeilor, de Brian E. Fisher

Pe lângă femei, care sunt profund afectate fizic și emoțional de avort, și alți membri ai familiei suferă consecințe negative. La frații bebelușilor avortați s-a observat un complex de tulburări emoționale grave, care a fost numit Sindromul Supraviețuitorului Post-Avort (Post-Abortion Survivor Syndrome – PASS).

E posibil ca jumătate din americanii mai tineri să fie într-o asemenea situație. Dacă află că au fost aleși să trăiască, iar frații lor nu, s-ar putea să se lupte cu întrebări dificile.

Cel mai frecvent simptom al sindromului PASS este vinovăția existențială care te faci să spui: „Mă simt de parcă nu aș merita să trăiesc”, explică dr. Philip Ney, șeful Departamentului de Psihiatrie de la Spitalul Royal Jubilee din Canada.

„Printre simptome se mai numără anxietatea difuză, teama de viitor, automutilarea, obsesiile, o slabă identitate personală, o slabă stimă de sine, comportamentul autodistructiv, teama de psihoză și disocierea.”

Sindromul poate apărea la o vârstă foarte timpurie, iar copilul cel mai adesea nici măcar nu știe despre avortul sau avorturile care au precedat venirea lui pe lume. „Apar tot mai multe dovezi că și copiii foarte mici pot percepe avorturile mamei, în ciuda încercărilor familiei de a le ține secrete”, spune un studiu din 1984 care a descoperit că, la o fetiță de cinci ani „retragerea în sine avea legătură cu avorturile multiple ale mamei și cu propria ei teamă că va fi distrusă în urma agresiunii materne”.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

Lawrence Lader, activist pro-avort și fondator al organizației NARAL, credea că avortul liberalizat avea să fie benefic pentru societate. Într-un articol din revista The Humanist, el prezicea astfel efectele pozitive:

„Impactul revoluției avortului ar putea fi prea amplu pentru a fi evaluat imediat. Ar trebui să ne deschidă o epocă în care orice copil va fi dorit, iubit și adecvat îngrijit, o epocă în care infanticidul și violența asupra copiilor se va reduce drastic”.

Cu toate acestea, violența naște violență. Un act violent de avort (care uneori, la rândul său, se datorează unei alte violențe anterioare) poate fi pus în legătură cu o incidență crescută a violenței ulterioare.

Iată ce a descoperit un studiu realizat în 2005 de dr. Priscilla Coleman: „Comparativ cu femeile care nu au avut avorturi induse, cele care au avut un astfel de avort prezintă un risc de abuz fizic asupra copilului cu 144% mai mare”. Dr. Michael J. New, profesor asistent la Universitatea Michigan-Dearborn, citează date din Sumarul Statistic al SUA, care arată că abuzul asupra copiilor a crescut cu 400% între 1973 și 1990. Iar un studiu recent arată că abuzurile fizice asupra copiilor, care au rezultat în traume grave necesitând spitalizare, au crescut cu 4,9% între 1997 și 2009.

Apărătorii avortului pretind că toți copiii doriți vor fi bineveniți și iubiți în timp ce copiii proveniți din sarcini nedorite erau mai predispuși la rele tratamente în familie. Dar iată că cercetări empirice contrazic aceasta. Un studiu din 1980 realizat de cercetătorul Edward Lenoski pe un eșantion de 674 de copii abuzați a descoperit că 91% din aceștia proveneau din familii în care fuseseră așteptați și doriți de către părinți (John and Barbara Willke, Abortion: Questions and Answers (Cincinnati, Ohio: Hayes Publishing Company, 2003), p. 283).

Ceea ce face aceste date și mai bătătoare la ochi este că numai jumătate din sarcinile înregistrate în SUA sunt planificate, conform Institutului Guttmacher. Așadar, copiii abuzați provin în mod disproporționat, aproape exclusiv, din familii în care părinții și i-au dorit.

Logica avortului, care tratează copiii nenăscuți ca pe obiecte de care te poți descotorosi prin ucidere, îi expune la riscuri și pe copiii născuți. Psihiatrul Philip Ney sugerează următoarele mecanisme care ar putea explica statisticile referitoare la copiii abuzați:

  1. Avortul descrește pragul de reținere instinctuală a persoanei în caz de furie ocazională față de cei care depind de îngrijirile acesteia.
  2. Permisivitatea față de avort erodează tabuul care spune că cei fără apărare nu trebuie agresați.
  3. Avortul crește ostilitatea între generații.
  4. Avortul devalorizează copiii, diminuând și valoarea grijii pe care trebuie să le-o purtăm.
  5. Avortul crește sentimentul de vinovăție și ură de sine, pe care părintele și le varsă asupra copilului.
  6. Avortul crește gradul de frustrare ostilă, intensificând bătălia dintre sexe, pentru care copiii sunt făcuți țapi ispășitori.
  7. Avortul desface legătura naturală care se dezvoltă între mamă și copilul ei, diminuându-i acesteia abilitățile materne.

În loc ca incidentele de bătaie a copiilor să se reducă simțitor odată cu liberalizarea avortului, cum prevedea Lader, această practică a crescut gradul de violență la care sunt supuși copiii atât în pântecele mamelor, cât și în afara acestora.

O familie cu 13 copii din judeţul Neamţ: „Când s-au înmulţit copiii, ne-am îmbogăţit şi noi!”

13copii

de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă, 14 octombrie 2014

Neculai şi Georgeta Popa din localitatea Roznov, judeţul Neamţ, sunt părinții unei familii cu 13 copii. De sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iași, ei au primit înalta distincţie Ordinul Patriarhal „Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru bucuria cu care au acceptat şi întâmpinat viaţa în familia lor şi pentru jertfa constantă depusă în creşterea copiilor lor.

Distincţia a fost acordată în prezenţa ierarhilor şi oficialităților de stat care au participat la hramul Cuvioasei Parascheva.

Stiripentruviata.ro a obținut un interviu fulger chiar după acordarea distincției.

Să facem cunoştinţă!

Gabriela: Tata, Neculai, are 52 de ani, mama, Georgeta, are 48. Iar noi suntem: Rebeca – 26 ani, preoteasă, absolventă a Facultății de Matematică, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Ligia – 24 ani, pictoriță, absolventă a Facultății de Arte plastice, Universitatea de Artă „George Enescu” din Iași, Cornel – 23 ani, web designer, absolvent al Facultății de Economie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Gabriela – 22 ani, studentă în anul IV la Facultatea de Medicină, Specializarea Asistență Medicală Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, Estera – 21 ani, studentă în anul III la Facultatea de Farmacie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, Silvia – 19 ani, studentă în anul I la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educație, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, Universitatea „Al. I. Cuza din Iași, Mihaela – 17 ani, elevă în clasa a XII-a, Liceul Teoretic Roznov, Cristiana – 16 ani, elevă în clasa a X-a, Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț, Iuliana – 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, Liceul Teoretic Roznov, Paula – 11 ani, elevă în clasa a V-a, Liceul Teoretic Roznov, Emilian – 8 ani, elev în clasa a II-a, Liceul Teoretic Roznov, Matei – 6 ani, elev în clasa 0, Liceul Teoretic Roznov, și Andrei-3 ani.

Cum e să trăieşti într-o familie cu atâţia fraţi? Nu vă certaţi între voi?

Gabriela: Nu. Este şi frumos, dar este şi greu uneori. E frumos când ne adunăm toţi la masă, când stăm toţi împreună şi facem ceva, cântăm, de exemplu. Este şi greu, că trebuie să muncim, ca să ne câştigăm pâinea.

La şcoală nu vă priveau ciudat, fiind mai mulți frați decât media?

Estera: Eram mulţi, dar colegii s-au obişnuit cu noi în timp. Ştiau că suntem fraţi şi semănam între noi.

Cum vă înţelegeţi între voi, nu vă certaţi pe lucruri?

Estera: Ne mai şi certăm câteodată, dar încercăm să ne înţelegem până la urmă.

Cum v-aţi simţit azi la premiere şi oferirea distincţiei patriarhale?

Cristiana: Foarte bine ne-am simţit. Nu ne aşteptam chiar la atât, dar…

Matei: Bine!

Doamnă şi Domnule Popa, dumneavoastră aţi crescut în familii cu mulţi fraţi?

Neculai Popa: Noi am fost patru fraţi.

Georgeta Popa: În familia mea am rămas şase fraţi. Mama a născut zece copii, dar patru frați au murit de mici.

„În viaţă, dacă ai ţeluri, nu te mai uiţi la mărunţişuri”

Aţi simţit vreodată o greutate, v-au venit gânduri de felul „mai vine un copil, e prea mult”?

Neculai Popa: Asta a fost exclus. Prima fiică, Rebeca, s-a născut în 1988, la Bucureşti. Aveam 26 de ani, iar soția avea 22 ani. În viaţă, dacă ai ţeluri, nu te mai uiţi la mărunţişurile de pe margine. Noi am stabilit de la bun început: pe toţi copiii pe care Dumnezeu ni-i va dărui, noi îi primim. Şi atunci am mers fără probleme. Totul devine normal. Un copil nu era o noutate deosebită neapărat, ceva care să ne surprindă negativ. Niciun copil nu vine să sărăcească. Toţi au venit cu binecuvântarea lor şi ne-au îmbogăţit. Când aveam mai puţini copii, eram mai săraci! Când s-au înmulţit copiii, ne-am îmbogăţit şi noi.

Lumea spune că e nevoie de mulţi bani ca să creşti un copil. Cum vă descurcaţi din acest punt de vedere?

Neculai Popa: Ai nevoie de bani, dar… nu e Dumnezeu sărac! L-a pus cineva pe Dumnezeu la încercare şi l-a găsit sărac? Nu-i Dumnezeu sărac! Dumnezeu e bogat, îţi dă – nu ştim noi cere cât știe Dumnezeu să dea. Că Dumnezeu nu e un ageamiu, e împărat. El nu dă cu leţcaia, dă cu tolba. Şi n-ai de ce să te temi.

V-aţi simţit vreodată discriminaţi sau priviţi ciudat pentru că aveţi atât de mulţi copii?

Neculai Popa: Când ne-am mutat în Roznov, aşa eram priviţi în primă fază.Dar situaţia s-a redresat imediat ce i-au văzut că merg la şcoală, iau coroniţă, zic: „Sărut-mâna!”. Toţi au început să-i îndrăgească şi s-a schimbat imaginea rapid. A fost doar primul impact mai dificil, situația s-a schimbat imediat. Când văd realitatea, oamenii nu mai cred în idei preconcepute. Oricum, eu niciodată nu m-am simţit umilit în faţa celor care la un moment dat s-au mirat că avem mai mulți copii. Eu mă uitam la astfel de persoane ca la nişte oameni care încă nu înţeleg. Mi-era mie milă de ei. Pentru că ştiam la ce sfârşit ajung majoritatea… Cei cu un copil, le-a plecat copilul, sau cine ştie ce s-a întâmplat şi acum îşi plâng singurătatea.

Mulți tineri din ziua de azi spun mereu că nu sunt pregătiţi pentru căsătorie, nu sunt pregătiţi pentru a avea copii… ce le-aţi spune acestora?

Neculai Popa: N-ai ce să te pregăteşti! Singura noastră datorie este să ne lăsăm în mâna lui Dumnezeu şi să primim toate câte ne dă El. Ce să pregătim noi? „Doamne, stai că nu-s gata, mai aşteaptă-mă să-mi iau pantofi, să am cu ce mă duce la Maternitate”?

Doamnă Popa, copiii dumneavoastră se înțeleg bine; ați făcut ceva special pentru a nu fi egoişti?

Georgeta Popa: Nu ştiu. Cred că totul a venit de la sine, ei fiind într-o familie… N-am avut probleme cu ei. Întotdeauna când venea cel mic, acela era cel mai aşteptat, cel mai îndrăgit, nimeni nu se gândea că de-acum i se va împuțina ceva, va pierde ceva, nu va mai fi băgat în seamă; din contră, toți se bucurau când mă întorceam de la spital cu cel nou-născut.

Credeți că aspectele relaţiilor dintre băieți și fete se pot învăța la școală?

Georgeta Popa: Nu la şcoală, acestea toate se învaţă în familie.

Au venit copiii acasă de la şcoală cu lucruri care v-au nemulţumit?

Georgeta Popa: Nu degeaba se spune că cei şapte ani de acasă sunt cei mai importanţi. Totul pleacă din familie. Educaţia pleacă din familie. Totul de acasă. De aceea sunt şi atâtea probleme la şcoală. Pentru că nu sunt cei şapte ani de-acasă, nu e educaţia primită în familie. Vin copiii acasă şi zic: „Uite, mamă, ce ne spun” sau „Uite, mamă, ce spun copiii…” Dar noi încercăm să-i conştientizăm pe ei de ce să se ferească. Asta pleacă de la ei. Noi ne facem datoria ca părinţi, îi învăţăm. Apoi trebuie să-şi facă şi ei partea lor. Dar mai întâi trebuie să le fim noi exemplu.

Care ar fi calitatea esenţială a unui părinte?

Georgeta Popa: Trebuie să fie el însuşi exemplu pentru copilul lui. Degeaba vorbeşti, vorba fără faptă nu e nimic.

Cum le câştigaţi şi le păstraţi încrederea? Cu menţineţi relaţia aceasta stabilă cu copiii de-a lungul timpului, chiar şi în perioada lor dificilă de dezvoltare, la adolescenţă?

Georgeta Popa: E o parte mai sensibilă. Cred că nu reuşesc întotdeauna să fac faţă, să mă-mpart pentru fiecare, dar asta o înţeleg şi ei. Mi-au mai reproşat asta din când în când; dar mereu învățăm, mereu ne străduim.

Dacă v-au reproşat, e de bine, înseamnă că au nevoie de dumneavoastră, nu s-au depărtat. De obicei, la adolescenţă, se depărtează.

Georgeta Popa: Nu s-au depărtat. Dar fiecare vrea să te ocupi special de el, vrea să ai timp numai pentru el. Dar sunt copii înţelegători şi m-au înţeles întotdeauna, pentru că au văzut că îi iubim pe toți, nu e nici unul mai prejos decât altul în inima noastră.

Cum v-ați gândit să îi ajutaţi să depăşească problemele specifice adolescenţei?

Georgeta Popa: Când nu am reuşit să fiu acolo pentru ei, ei au știu ce să facă. Nu au venit cu toate problemele la mine, ci şi-au găsit fiecare şi câte un duhovnic bun. Contează foarte mult să fie copiii îndrumaţi către un duhovnic bun. Sunt lucruri pe care poate ei nu le pot spune părinţilor, trebuie să fim conștienți de asta. Dar, cu un duhovnic bun, în fața căruia se pot deschide și care știe să le dea un sfat bun, trec cu bine peste toate.

Să lăsăm copiii absolut liberi sau să îi ţinem din scurt?

Georgeta Popa: Copiii nu trebuiesc îngrădiţi. Copiii se răzvrătesc când sunt îngrădiţi. Trebuie să le lăsăm o libertate. Dar, zic eu, o libertate întru Hristos. Asta este libertatea adevărată, nu libertatea fără noimă, fără un sens al vieții, pe care o cred că este libertate unii tineri în ziua de astăzi – o libertate care îi învaţă să-şi permită orice lucru. Nu e libertate, și se vede că nu este ceva bun, căci de multe ori o astfel de libertate duce la distrugerea celui care a practicat-o. Nu ești liber când te droghezi, ci ești robul drogurilor. Și așa este cu orice lucru rău.

Ce este diferit la voi faţă de familiile în care este doar un copil ori maximum doi?

Ligia: Am învăţat să împărţim totul, am avut cu cine să ne jucăm, nu ne-am simţit singuri niciodată.

Cristiana: Ne ajutăm unii pe alţii la şcoală cu temele, cei mai mari îi ajută pe cei mai mici. Noi nu am avut nevoie de meditaţii, cum au nevoie copiii din familiile cu un singur copil.

Emilian: Putem să ne jucăm împreună şi nu ne plictisim!

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

Alte efecte fiziologice ale avortului

Din cartea Avortul, ultima exploatare a femeilor, de Brian E. Fisher

Alte riscuri fiziologice pentru mamă sunt: cancerul cervical, ovarian sau de ficat; perforațiile uterului; declanșarea nașterii premature și alte complicații legate de aceasta; boală inflamatorie pelvină (BIP), o infecție care poate afecta trompele uterine [244].

Un alt efect secundar intens dezbătut în presă este riscul de cancer de sân în urma avortului. Deși se neagă legătura dintre avort și cancerul de sân, un studiu din 2009 apărut în publicația de specialitate Cancer Epidemiology, Biomarkers and Prevention arată următoarele:

„Factorii de risc examinați erau în concordanță cu rezultatele studiilor anterioare pe eșantioane de femei mai tinere. Mai precis, vârsta înaintată, precedentele de cancer de sân în familie, vârsta mai scăzută de apariție a primului ciclu menstrual, avortul indus și contraceptivele orale sunt asociate cu un risc mărit de cancer de sân”.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

Recent, dr. Angela Lanfranchi, președintele Institutului de Prevenire a Cancerului de Sân, a declarat în cadrul unei informări făcute la Clubul Național de Presă: „Sunt 70 de studii publicate care examinează avortul indus și cancerul de sân, din care 55 constată existența unei corelații, iar 33 sunt semnificative din punct de vedere statistic” [246]. Lanfranchi a mai spus: „Dovezi nenumărate din studiile epidemiologice la nivel global arată că avortul este una din cauzele cancerului de sân” (Dr. Angela Lanfranchi in „Abortion as a Cause of Breast Cancer”, conferință susținută la National Press Club, 4 decembrie 2012).

Dr. Freda McKissic Bush, specialist obstetrică-ginecologie, care este președinte şi CEO la Institutul Medical de Sănătate Sexuală, declară: „Avortul mărește substanțial riscul femeii de a naște prematur la următoarea sarcină”(„What Has 40 Years of Abortion Done to America? Medical Aspects of Abortion on Women’s Health”, prezentare la Abortion Media Summit de dr. Freda McKissic Bush, FACOG, la National Press Club, Washington, DC, 4 decembrie 2012).

Procentul de nașteri premature, cauza principală de moarte infantilă în SUA, s-a dublat după liberalizarea avortului. Dr. Bush arată că era de 6% înainte de 1970, de 12,8% în 2006 și de 11,7% în 2013.

Într-o măsură disproporționat de mare, această problemă afectează femei afroamericane, spune dr. Bush. În cazul lor se înregistrează de trei ori mai multe nașteri premature înainte de opt luni decât în cazul femeilor caucaziene (albe). Și aceasta indică avortul drept principală cauză, din moment ce 35% din avorturi sunt realizate la femeile afroamericane, care însă reprezintă numai 13% din populația SUA.

„Există peste 130 de studii în literatura medicală care arată că avortul conduce la o creștere a riscului de naștere prematură după o gestație foarte scurtă (înainte de opt luni)”, mai spune dr. Bush. „Acești copii prematuri fac de obicei paralizie cerebrală, au probleme de dezvoltare sau afecțiuni mintale” (Swingle, HM, et al, „Abortion and the Risk of Subsequent Preterm Birth: A Systemic Review with Metanalysis”, Journal of Reproductive Medicine, 54, pp. 95-108 (2009). Citat în: „What Has 40 Years of Abortion Done to America? Medical Aspects of Abortion on Women’s Health”, prezentare la Abortion Media Summit de dr. Freda McKissic Bush, FACOG, la National Press Club, Washington, DC, 4 decembrie 2012).

Un studiu finlandez a descoperit un risc mărit de naștere prematură după avort și a relatat că riscul crește odată cu numărul de avorturi. Dr. Reija Klemetti, care a condus cercetarea, explică: „La fiecare mie de femei care nu au făcut avort, doar trei nasc înainte de șapte luni… În cazul celor care au făcut un avort, cifra e de 4 la mie și crește: șase la mie pentru cele cu două avorturi și 11 la mie din rândul celor care au făcut de la trei avorturi în sus”.

Posibile efecte secundare ale avortului chirurgical

Din carteaÎndrumarul medical şi creştin al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita” de dr. med. Christa Todea Gross şi pr. prof. dr. Ilie Moldovan (prin amabilitatea ProVita Bucureşti)

A). Imediate: survin în primele 3 ore de la avort

  • hemoragia uterină (de la 100 la 1000 de ml de sânge pierdut). Riscul de deces prin hemoragie creşte cu vârsta pacientei, cu vârsta gestaţională mai mare de 20 de săptămâni, existenţa perforaţiei uterine, a rupturii uterine sau a avortului incomplet (cu resturi fetale sau placentare);
  • perforaţia uterină: este o complicaţie de temut, ea poate apărea în timpul histerometriei (măsurarea uterului cu ajutorul histerometrului), a dilatării sau a chiuretajului. Pericolul mare constă în urmările perforaţiei: hemoragia şi lezarea organelor interne abdominale (vezică urinară, intestin, trompă uterină), cele mai grave fiind provocate de chiureta ascuţită;
  • leziunea colului uterin: este o complicaţie frecventă şi foarte serioasă, care poate să apară în timpul chiuretajului, mai ales în timpul dilatării colului. Aceste leziuni se pot extinde lateral, unde se află vasele mari de sânge ale uterului, şi pot cauza o sângerare foarte mare, care uneori necesită histerectomie (extirparea uterului);
  • complicaţiile anesteziei: leziune cervicală, perforaţie uterină, convulsii;
  • embolismul letal (trombi sanguini, aer şi lichid amniotic). Moartea intervine prin colaps cardiovascular, hemoragie şi comă;
  • naştere de feţi vii: mai frecventă în al doilea trimestru de sarcină (făt de 3-6 luni) [1].

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

B). Precoce: apar după primele 3 ore, până la 28 de zile după avort

  • retenţia produsului de concepţie: rămâne una din cele mai importante cauze ale morbidităţii prin avort (cauză de boală), având ca rezultat infecţia sau sângerarea sau ambele;
  • infecţia este deseori asociată retenţiei de ţesuturi fetale [2]. Avortul infectat poate avea ca rezultat avortul septic sau chiar toxico-septic; este o complicaţie foarte gravă, frecvent mortală. Frecvenţa mare a cazurilor, gravitatea deosebită, sechelele în timp la femei tinere, în plină activitate genitală şi decesul pe care-l determină, fac din această formă de infecţie un esenţial element în morbiditatea şi mortalitatea obstetricală [3].

C). Tardive: apar după 28 zile de la avort

  • anomaliile menstruale: dereglări consecutive ale menstrelor ca urmare a retenţiei unor resturi intrauterine;
  • infertilitatea sau sterilitatea secundară: este posibilă prin inflamaţia postavort a trompelor uterine cu ocluzia (închiderea) acestora;
  • avortul spontan: riscul de insuficienţă cervicală (col uterin deschis) după dilatări de calibru mare (la feţi de peste 14 săptămâni) şi proceduri de chiuretaj cu chiuretă ascuţită poate duce la avorturi spontane sau la naşteri premature;
  • sarcina ectopică: aproximativ 1% din avorturile provocate vor avea o infecţie postavort, ceea ce predispune la un risc crescut de sarcini ectopice la o concepţie ulterioară;
  • prematuritatea: naşteri premature menţionate mai sus;
  • imunizarea Rh. Acest risc creşte odată cu creşterea vârstei gestaţionale;
  • tulburări psihice, remuşcări obsesive sau sentiment de vinovăţie ca fiind „consecinţa şocului emoţional, a sechelelor organice ale avortului sau a complexului psihic rezultat din interpretarea suferinţelor, complicaţiilor postabortum, a consecinţelor lor personale, familiale şi sociale, a fricii de o nouă sarcină etc. Se pot întâlni adevărate psihoze depresive cu idei de culpabilitate, stări anxioase, complexe sexuale, frigiditate etc.[5]

D). Mortalitatea

  • Rata decesului după avort este de 0-2 decese / 100.000 proceduri, cauzele majore fiind: infecţia (23%), embolism (23%), hemoragie (23%) şi complicaţii ale anesteziei locale sau generale (16%) [6].

NOTE

[1] Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana, Manual de planifi care familială. Text de referinţă, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii, ed. 2000-Universitatea Geneva, Departamentul de Ginecologie şi Obstetrică., p. 13-1; pp. 13-8 – 13-9 – 13-10;
[2] Ibidem, p. 13-8;
[3] Ibidem, p. 13-10;
[5] Dr. Vasile Luca, Avortul provocat, „Medicina pentru toţi”, nr. 69, Editura Medicală, Bucureşti, 1987, p. 76;
[6] Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 13-12;