Arhive etichetă: copii

Doamnei care se ruşinează pentru că e însărcinată a patra oară

3copii

de Sylvia Bass

Te-am întâlnit în lift când mă întorceam de la pediatru. Eram doar eu și Wren. Te-ai uitat la ea cu drag în cărucior. Când s-a oprit liftul, ai fost foarte amabilă şi ai ţinut ușile deschise ca să pot ieşi. Dar, fiind neîndemânatica, ţi-am trecut cu căruciorul peste picior. „Nu-i nimic”, mi-ai spus în timp ce îmi ceream mii de scuze. „Am şi eu trei copii”,” mi-ai mărturisit. Privirea mea s-a coborât pe burta ta cea mare. Am tăcut puţin, neştiind dacă puteam să te întreb dacă ești însărcinată. „Îl aştept pe al patrulea”, ai spus. „Felicitări!”, am zis. „Asta este minunat!”. Am văzut un semn de uşurare pe faţa ta. „Mulțumesc!”, mi-ai spus și sunt sigură că erai serioasă. „N-aveţi idee cât de mulți oameni mă compătimesc atunci când află că aştept al patrulea copil. Sau mă întreabă dacă am planificat acest lucru”. „Ce nepoliticos din partea lor”, i-am răspuns. „Toți copiii sunt o binecuvântare.”

Când ne-am despărțit, am simțit o durere imensă pentru ceea ce devenise societatea noastră. De când a avea o familie numeroasă înseamnă o tragedie? De ce cred oamenii că atunci când văd o mamă cu mulți copii au dreptul de a face comentarii nepoliticoase cu privire la planificarea familiei ei? Nenumăraţi necunoscuţi întâlniţi în magazine alimentare, văzându-mă cu cei trei copii ai mei, m-au întrebat fără jenă câți copii am de gând să mai am. Erau persoane pe care nu le întâlnisem niciodată. Să le răspund: Ce ziceţi, săptămâna viitoare îl aduc pe soțul meu aici şi toţi trei o să discutăm despre planificarea familiei noastre și o să găsim, cu acordul dumneavoastră, un număr potrivit de copii? Sau: pe care dintre ei să-i elimin dacă ziceţi  că am prea mulţi deja? Dar ca să fiu sinceră, singurul răspuns la această întrebare despre câți copii am de gând să am este: atât câţi vor fi.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

Și de ce sunt oamenii atât de obsedați dacă o sarcină este „planificată”sau nu?  Copilul dintr-o sarcină „planificată” are o valoare mai mare decât copilul care provine dintr-o  sarcină „neplanificată”? În ceea ce privește răspunsul la această altă întrebare fără ruşine, răspunsul meu este că da, Dumnezeu a hotărât ca acest copil să se nască cu mult timp înainte și voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru această viață care mi-a fost încredințată mie.

Se pare că există o regulă nescrisă conform căreia poţi avea doar doi copii: o fată și un băiat, cu aproximativ 2-5 ani diferenţă de vârsta între ei. Dacă nu reuşeşti să ai un copil din fiecare sex, ai dreptul la o excepţie şi poţi avea pe al treilea. Cu toate acestea, rişti să fii luat peste picior de către ceilalţi dacă într-adevăr greşeşti şi de data aceasta şi la sfârşit ai (Doamne ferește!), trei copii de același sex. Nu am înțeles niciodată această abordare îngustă a modului de a avea un copil. Dacă căutaţi diversitate, o să găsiţi cu carul şi când aveţi copii de același sex, credeţi-mă. În plus, nu-mi place să subliniez ceea ce este evident, dar, indiferent de ceea ce aveți de gând să aveţi, e totul o chestiune de noroc. Oricât de mult ne-am dori, nu putem controla totul. Mai ales atunci când vine vorba de planificarea unui copil. Sunt de acord cu asta mai ales pentru că eu sunt religioasă, dar am părerea mea în ceea ce priveşte acest argument.

Am trei fete care au fiecare aproximativ un an diferenţa între ele. Acest lucru, nu se ştie de ce ,îi face pe oamenii să se simtă jenaţi. Încearcă în mod constant să raționalizeze decizia mea necumpătată de a avea aşa de mulţi copii atât de apropiaţi de vârstă, cu faptul că: 1) am încercat fără succes să avem un băiat sau 2) vrem să terminăm mai repede cu copiii .Ca să  fiu sinceră, eu nici măcar nu știu ce înseamnă a doua variantă. Vrem să avem copii, nu să avem o  obturaţie pe canal. Nici nu mai încerc să le mai explic oamenilor că noi suntem bucuroşi să avem copii. Pentru ei, pur şi simplu nu contează. Cine ar avea trei copii unul după altul FIINDCĂ A VRUT? Pentru că, vreau să spun, nu este greu? Și așa-i că nu se merită? Poate că dacă le-aş spune că sunt o răzvrătită, care înoată împotriva curentului apei, m-ar înţelege mai bine. A fi răzvrătit este întotdeauna la modă, nu?

Benjamin Franklin a fost unul din cei 17 copii. Beethoven a fost unul din cei șapte și JFK a fost unul din nouă! Fiecare copil are un potențial de a face ceva important în viaţă. Aşa că, te rog, oferă mamei acestor copii sprijinul și încurajarea de care are nevoie indiferent dacă acesta este primul sau al nouălea ei copil. Deoarece ultimul tău copil merită aceleaşi emoţii ca şi primul.

Și doamnei din lift, de o mie de ori felicitări. Ești cu adevărat binecuvântată.

Sursa în limba română: Stiripentruviata.ro
Traducere: Dacia Velicu

O familie cu 13 copii din judeţul Neamţ: „Când s-au înmulţit copiii, ne-am îmbogăţit şi noi!”

13copii

de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă, 14 octombrie 2014

Neculai şi Georgeta Popa din localitatea Roznov, judeţul Neamţ, sunt părinții unei familii cu 13 copii. De sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iași, ei au primit înalta distincţie Ordinul Patriarhal „Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru bucuria cu care au acceptat şi întâmpinat viaţa în familia lor şi pentru jertfa constantă depusă în creşterea copiilor lor.

Distincţia a fost acordată în prezenţa ierarhilor şi oficialităților de stat care au participat la hramul Cuvioasei Parascheva.

Stiripentruviata.ro a obținut un interviu fulger chiar după acordarea distincției.

Să facem cunoştinţă!

Gabriela: Tata, Neculai, are 52 de ani, mama, Georgeta, are 48. Iar noi suntem: Rebeca – 26 ani, preoteasă, absolventă a Facultății de Matematică, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Ligia – 24 ani, pictoriță, absolventă a Facultății de Arte plastice, Universitatea de Artă „George Enescu” din Iași, Cornel – 23 ani, web designer, absolvent al Facultății de Economie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Gabriela – 22 ani, studentă în anul IV la Facultatea de Medicină, Specializarea Asistență Medicală Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, Estera – 21 ani, studentă în anul III la Facultatea de Farmacie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, Silvia – 19 ani, studentă în anul I la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educație, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, Universitatea „Al. I. Cuza din Iași, Mihaela – 17 ani, elevă în clasa a XII-a, Liceul Teoretic Roznov, Cristiana – 16 ani, elevă în clasa a X-a, Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț, Iuliana – 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, Liceul Teoretic Roznov, Paula – 11 ani, elevă în clasa a V-a, Liceul Teoretic Roznov, Emilian – 8 ani, elev în clasa a II-a, Liceul Teoretic Roznov, Matei – 6 ani, elev în clasa 0, Liceul Teoretic Roznov, și Andrei-3 ani.

Cum e să trăieşti într-o familie cu atâţia fraţi? Nu vă certaţi între voi?

Gabriela: Nu. Este şi frumos, dar este şi greu uneori. E frumos când ne adunăm toţi la masă, când stăm toţi împreună şi facem ceva, cântăm, de exemplu. Este şi greu, că trebuie să muncim, ca să ne câştigăm pâinea.

La şcoală nu vă priveau ciudat, fiind mai mulți frați decât media?

Estera: Eram mulţi, dar colegii s-au obişnuit cu noi în timp. Ştiau că suntem fraţi şi semănam între noi.

Cum vă înţelegeţi între voi, nu vă certaţi pe lucruri?

Estera: Ne mai şi certăm câteodată, dar încercăm să ne înţelegem până la urmă.

Cum v-aţi simţit azi la premiere şi oferirea distincţiei patriarhale?

Cristiana: Foarte bine ne-am simţit. Nu ne aşteptam chiar la atât, dar…

Matei: Bine!

Doamnă şi Domnule Popa, dumneavoastră aţi crescut în familii cu mulţi fraţi?

Neculai Popa: Noi am fost patru fraţi.

Georgeta Popa: În familia mea am rămas şase fraţi. Mama a născut zece copii, dar patru frați au murit de mici.

„În viaţă, dacă ai ţeluri, nu te mai uiţi la mărunţişuri”

Aţi simţit vreodată o greutate, v-au venit gânduri de felul „mai vine un copil, e prea mult”?

Neculai Popa: Asta a fost exclus. Prima fiică, Rebeca, s-a născut în 1988, la Bucureşti. Aveam 26 de ani, iar soția avea 22 ani. În viaţă, dacă ai ţeluri, nu te mai uiţi la mărunţişurile de pe margine. Noi am stabilit de la bun început: pe toţi copiii pe care Dumnezeu ni-i va dărui, noi îi primim. Şi atunci am mers fără probleme. Totul devine normal. Un copil nu era o noutate deosebită neapărat, ceva care să ne surprindă negativ. Niciun copil nu vine să sărăcească. Toţi au venit cu binecuvântarea lor şi ne-au îmbogăţit. Când aveam mai puţini copii, eram mai săraci! Când s-au înmulţit copiii, ne-am îmbogăţit şi noi.

Lumea spune că e nevoie de mulţi bani ca să creşti un copil. Cum vă descurcaţi din acest punt de vedere?

Neculai Popa: Ai nevoie de bani, dar… nu e Dumnezeu sărac! L-a pus cineva pe Dumnezeu la încercare şi l-a găsit sărac? Nu-i Dumnezeu sărac! Dumnezeu e bogat, îţi dă – nu ştim noi cere cât știe Dumnezeu să dea. Că Dumnezeu nu e un ageamiu, e împărat. El nu dă cu leţcaia, dă cu tolba. Şi n-ai de ce să te temi.

V-aţi simţit vreodată discriminaţi sau priviţi ciudat pentru că aveţi atât de mulţi copii?

Neculai Popa: Când ne-am mutat în Roznov, aşa eram priviţi în primă fază.Dar situaţia s-a redresat imediat ce i-au văzut că merg la şcoală, iau coroniţă, zic: „Sărut-mâna!”. Toţi au început să-i îndrăgească şi s-a schimbat imaginea rapid. A fost doar primul impact mai dificil, situația s-a schimbat imediat. Când văd realitatea, oamenii nu mai cred în idei preconcepute. Oricum, eu niciodată nu m-am simţit umilit în faţa celor care la un moment dat s-au mirat că avem mai mulți copii. Eu mă uitam la astfel de persoane ca la nişte oameni care încă nu înţeleg. Mi-era mie milă de ei. Pentru că ştiam la ce sfârşit ajung majoritatea… Cei cu un copil, le-a plecat copilul, sau cine ştie ce s-a întâmplat şi acum îşi plâng singurătatea.

Mulți tineri din ziua de azi spun mereu că nu sunt pregătiţi pentru căsătorie, nu sunt pregătiţi pentru a avea copii… ce le-aţi spune acestora?

Neculai Popa: N-ai ce să te pregăteşti! Singura noastră datorie este să ne lăsăm în mâna lui Dumnezeu şi să primim toate câte ne dă El. Ce să pregătim noi? „Doamne, stai că nu-s gata, mai aşteaptă-mă să-mi iau pantofi, să am cu ce mă duce la Maternitate”?

Doamnă Popa, copiii dumneavoastră se înțeleg bine; ați făcut ceva special pentru a nu fi egoişti?

Georgeta Popa: Nu ştiu. Cred că totul a venit de la sine, ei fiind într-o familie… N-am avut probleme cu ei. Întotdeauna când venea cel mic, acela era cel mai aşteptat, cel mai îndrăgit, nimeni nu se gândea că de-acum i se va împuțina ceva, va pierde ceva, nu va mai fi băgat în seamă; din contră, toți se bucurau când mă întorceam de la spital cu cel nou-născut.

Credeți că aspectele relaţiilor dintre băieți și fete se pot învăța la școală?

Georgeta Popa: Nu la şcoală, acestea toate se învaţă în familie.

Au venit copiii acasă de la şcoală cu lucruri care v-au nemulţumit?

Georgeta Popa: Nu degeaba se spune că cei şapte ani de acasă sunt cei mai importanţi. Totul pleacă din familie. Educaţia pleacă din familie. Totul de acasă. De aceea sunt şi atâtea probleme la şcoală. Pentru că nu sunt cei şapte ani de-acasă, nu e educaţia primită în familie. Vin copiii acasă şi zic: „Uite, mamă, ce ne spun” sau „Uite, mamă, ce spun copiii…” Dar noi încercăm să-i conştientizăm pe ei de ce să se ferească. Asta pleacă de la ei. Noi ne facem datoria ca părinţi, îi învăţăm. Apoi trebuie să-şi facă şi ei partea lor. Dar mai întâi trebuie să le fim noi exemplu.

Care ar fi calitatea esenţială a unui părinte?

Georgeta Popa: Trebuie să fie el însuşi exemplu pentru copilul lui. Degeaba vorbeşti, vorba fără faptă nu e nimic.

Cum le câştigaţi şi le păstraţi încrederea? Cu menţineţi relaţia aceasta stabilă cu copiii de-a lungul timpului, chiar şi în perioada lor dificilă de dezvoltare, la adolescenţă?

Georgeta Popa: E o parte mai sensibilă. Cred că nu reuşesc întotdeauna să fac faţă, să mă-mpart pentru fiecare, dar asta o înţeleg şi ei. Mi-au mai reproşat asta din când în când; dar mereu învățăm, mereu ne străduim.

Dacă v-au reproşat, e de bine, înseamnă că au nevoie de dumneavoastră, nu s-au depărtat. De obicei, la adolescenţă, se depărtează.

Georgeta Popa: Nu s-au depărtat. Dar fiecare vrea să te ocupi special de el, vrea să ai timp numai pentru el. Dar sunt copii înţelegători şi m-au înţeles întotdeauna, pentru că au văzut că îi iubim pe toți, nu e nici unul mai prejos decât altul în inima noastră.

Cum v-ați gândit să îi ajutaţi să depăşească problemele specifice adolescenţei?

Georgeta Popa: Când nu am reuşit să fiu acolo pentru ei, ei au știu ce să facă. Nu au venit cu toate problemele la mine, ci şi-au găsit fiecare şi câte un duhovnic bun. Contează foarte mult să fie copiii îndrumaţi către un duhovnic bun. Sunt lucruri pe care poate ei nu le pot spune părinţilor, trebuie să fim conștienți de asta. Dar, cu un duhovnic bun, în fața căruia se pot deschide și care știe să le dea un sfat bun, trec cu bine peste toate.

Să lăsăm copiii absolut liberi sau să îi ţinem din scurt?

Georgeta Popa: Copiii nu trebuiesc îngrădiţi. Copiii se răzvrătesc când sunt îngrădiţi. Trebuie să le lăsăm o libertate. Dar, zic eu, o libertate întru Hristos. Asta este libertatea adevărată, nu libertatea fără noimă, fără un sens al vieții, pe care o cred că este libertate unii tineri în ziua de astăzi – o libertate care îi învaţă să-şi permită orice lucru. Nu e libertate, și se vede că nu este ceva bun, căci de multe ori o astfel de libertate duce la distrugerea celui care a practicat-o. Nu ești liber când te droghezi, ci ești robul drogurilor. Și așa este cu orice lucru rău.

Ce este diferit la voi faţă de familiile în care este doar un copil ori maximum doi?

Ligia: Am învăţat să împărţim totul, am avut cu cine să ne jucăm, nu ne-am simţit singuri niciodată.

Cristiana: Ne ajutăm unii pe alţii la şcoală cu temele, cei mai mari îi ajută pe cei mai mici. Noi nu am avut nevoie de meditaţii, cum au nevoie copiii din familiile cu un singur copil.

Emilian: Putem să ne jucăm împreună şi nu ne plictisim!

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.