Arhive etichetă: criză de sarcină

Cristina Stamate, actriţă: „Mi-a rămas în minte că primul meu copil era băiat”

cristina_stamate_avort

Foto: Teatrul Constantin Tănase

Cristina Stamate, cunoscută actriţă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, este una dintre puţinele persoane publice cărora nu le-a fost teamă să recunoască că au făcut avort. După o viaţă plină de suişuri şi coborâşuri, actriţa ar schimba multe dintre alegerile pe care le-a făcut, dacă ar putea să o ia de la capăt. În anii ’60, când era la începutul carierei sale, ea a ales, din lipsă de informaţii, să renunţe la viaţa pe care o purta în pântece, pentru a-şi putea face meseria şi pentru a-şi continua planurile de viitor.

În luna august a acestui an, la Conferinţele pe teme ProVita, organizate de departamentul ProVita Iaşi din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală, Cristina Stamate a participat la una dintre conferinţele pe tema salvării, protejării şi cultivării vieţii, cu speranţa că va face cât mai multe femei să înţeleagă că un copil nu este o piedică reală în faţa dezvoltării profesionale. Lucrând într-un domeniu în care aspectul fizic şi diponibilitatea sunt esenţiale, a avea un copil era de neconceput, şi încă mai este, şi astăzi, un motiv pentru care multe femei renunţă la binecuvântarea de a fi mămici.

Regretul unei mame al cărui copil a murit înainte de a se naşte

În urmă cu mai bine de 40 de ani, în România era o situaţie mult mai dificilă şi precară din punct de vedere informaţional în ceea ce priveşte femeia însărcinată. Din acest motiv, actriţa a intitulat prelegerea pe care a ţinut-o „Eu, Eva”, spunând că „fiecare dintre tinerele domnişoare din România era echivalentul primei femei, care trebuia să rezolve toate lucrurile care decurg dintr-o căsnicie într-un mod original şi primitiv”. De aici nu putem înţelege decât faptul că o sarcină nedorită nu era pe atunci decât problema femeii, nicidecum o problemă de familie, lucru care, de altfel, nu ne este foarte străin nici în ziua de azi.

Actriţa a mărturisit, în cadrul conferinţei susţinute de ea, că motivul principal al avortului a fost lipsa aparaturii medicale necesare unei investigaţii în timpul sarcinii şi a medicilor disponibili să explice că în pântecele femeii este viaţă încă din prima clipă a concepţiei. În anul 1967 s-a dat un decret prin care întreruperea de sarcină era împotriva legii, consecinţele fiind foarte grave atât pentru mamă cât şi pentru medic, ducând până la închisoare. „Povestea mea începe în anul ’67, când m-am măritat la 19 ani. Pentru o tânără mireasă care a reuşit să se mărite domnisoară, virgină, în anul 4 de Facultate de Teatru, unde se pare că nu vedeai să intre vreo una aşa, în acel timp în care religia era un domeniu ascuns, trebuia să te fereşti să te duci la un preot, acele vremuri ateiste.”, a mărturisit Cristina Stamate.

„Nu aveam nici un sentiment că acolo e cineva, e om, nu e om…”

Într-o proporţie copleşitoare, femeile care se îndreaptă spre cabinetul ginecologic pentru a face avort, nu conştientizează că îşi omoară propriul copil. Într-o lume în care accesibilitatea informaţiilor este maximizată de evoluţia tehnologică şi dezvoltarea socială, anumite informaţii precum cele despre viaţa din pântecele mamei încă sunt considerate tabu. Liberul arbitru este prost înţeles, iar uşurinţa cu care se iau deciziile a dus la situaţia dramatică în ceea ce priveşte avorturile.

Când a aflat că este însărcinată, Cristina Stamate era într-o lună destul de avansată a sarcinii. Drama situaţiei nu e dată doar de decizia de a face avort, ci este amplificată de motivele „prosteşti”, cum le spune însăşi actriţa: „Am realizat că sunt însărcinată foarte târziu, pentru că nu ştiam nici măcar care este data de la care trebuie să socoteşti. Aveam examenul de diplomă. Aveam planuri de viitor. Nu aveam nici un sentiment că acolo e cineva, e om, nu e om… Nici nu mă întrebam nimic, pentru că era ceva care mă încurca foarte tare. Am început să caut cu disperare un medic. Asta era o incursiune aproape demnă de James Bond, pentru că rezultatul putea fi pedepsirea amândurora. Am găsit un medic a cărui specializare erau operaţiile pe creier. Şi operaţia, ca să zic aşa, s-a întâmplat pe masa din sufragerie, acasă la mama mea”.

„Coană mare, vino încoace să-ţi iei nepotul!”

Pe cât de impresionantă este pentru noi, publicul, descrierea unui avort, pe atât de marcant este pentru o femeie să treacă prin aşa ceva. Potrivit unui studiu al Ministerului Sănătăţii, între anii 1958 şi 2008, în România s-au făcut peste 22 de milioane de avorturi. 22 de milioane de copii ucişi, printre care s-a numărat şi un băieţel, al Cristinei Stamate: „Când s-a sfârşit intervenţia, după ce am fost uşor ameţită de o injecţie, i-a spus mamei mele: „Coană mare, vino încoace să-ţi iei nepotul!”. Atunci nu am luat în seamă foarte tare. Scăpasem de ceea ce mă încurca, dar mi-au rămas în minte cuvintele că primul meu copil era băiat”. Pentru artistă, activitatea într-un teatru de muzică, înconjurată fiind de frumuseţe şi libertinaj, a fost decisivă în alegerea ei.

Semnele de întrebare, urmate de revoltă şi regret au apărut câţiva ani mai târziu, povesteşte actriţa, când o colegă de-a sa, cântăreaţă, a ales să-şi pună mai presus copilul faţă de propria carieră. „Am avut la un moment dat o colegă cântăreaţă, atât de frumoasă… eu spuneam tot timpul că atunci când trecea făcea potecă. Era şi frumoasă şi egocentrică şi la un moment dat s-a căsătorit şi a plecat in America, venind înapoi peste doi sau trei ani, cu un copil de 2 ani. Un băieţel superb. Nu mi-aş fi imaginat niciodată că fata aia tânără, frumoasă şi cu atâta succes ar fi renunţat la trupul ei minunat şi la succesul ei ca să facă un copil. Am întrebat-o cum de s-a întâmplat asta şi ea mi-a spus: <<Cristina, m-am dus la doctor ca să fac întrerupere de sarcină, el mi-a pus un sonar şi i-am auzit bătăile inimii. Şi atunci n-am mai putut să fac asta>>. Atunci, pentru prima oară, m-am gândit absolut disperată la neşansa existenţei în România mea a unui medic şi a unui aparat cu ultrasunete, care m-ar fi dăruit pe mine cu un fiu pe care l-am pierdut prosteşte”, a mărturisit Cristina Stamate.

De câţiva ani, actriţa îşi dedică o mare parte din timp copiilor. Chiar dacă nu-i are pe ai ei, activitatea pe care o desfăşoară la o şcoală de teatru pentru copii o ajută să treacă într-o oarecare măsură peste frustrarea de a nu avea propriul copil, dăruindu-le acelor elevi din experienţa şi învăţăturile sale. După 40 de ani de carieră în teatru, o carieră strălucită, încununată de foarte multe succese şi de o mare recunoştinţă din partea publicului, viaţa artistei rămâne umbrită de acel păcat din tinereţe, care o va bântui până la sfârşitul vieţii. Foarte multe avorturi sunt cauzate de credinţa falsă a femeilor cum că un copil te privează de libertate şi te împiedică în a-ţi dezvolta o carieră. Aceasta este, în general, gândirea femeilor tinere, iar Cristinei Stamate i-au trebuit ani buni ca să conştientizeze ceea ce este cu adevărat important în viaţă, însă după aceea şi-a convins sau încurajat multe colege să nu facă greşeala pe care a făcut-o ea.

Ai spune că o asemenea poveste de viaţă nu poate fi expusă fără lacrimi în ochi, însă seninătatea artistei, care nu a putut fi remarcată decât de cei prezenţi la prelegere, a fost explicată de însăşi Cristina Stamate: „Toate lucrurile de care avem parte pe drumul vieţii trebuie să se întâmple”.

Din cartea Fericiri născute şi nenăscute. Mărturii despre viaţă, de Daniela Bălinişteanu, Ed. Doxologia, Iaşi, 2013

84% din femei nu primesc consiliere adecvată înainte de avort

Foto: Dmitri Şironosov / Dreamstime

Foto: Dmitri Şironosov / Dreamstime

Din cartea Avortul, ultima exploatare a femeilor, de Brian E. Fisher

Ca femeile să devină pe deplin emancipate, ele trebuie să fie educate. Pentru asta s-au luptat de-a lungul istoriei.

Şi America, dar şi UE se străduiesc pentru educarea și egalitatea femeilor. În general, aici femeile beneficiază de aceleași oportunități ca și bărbații în ceea ce privește educația publică sau particulară, studiile superioare și cele de specialitate.

În ceea ce privește sănătatea, femeile sunt încurajate puternic să se informeze despre corpul lor, despre metodele de combatere a bolilor și de îngrijire personală, despre cum se pot apăra de atacuri și proteja de diverse probleme.

Pacienții de ambe sexe sunt încurajați să ceară opinia mai multor medici când sunt diagnosticați cu o boală sau o problemă fiziologică ce necesită ample îngrijiri medicale.

În privința sănătății femeilor, comunitatea medicală caută să le furnizeze acestora acces la mamografii, teste Babeș-Papanicolau și alte consultații specifice care să le ajute să fie informate și protejate în fața unor potențiale probleme de sănătate.

Dar, oare, dăm dovadă de același angajament, le furnizăm același exces de educare și informare când trebuie să ia o decizie legată de viața unei ființe umane? Le dezvăluim noi femeilor că decizia de a avorta atrage adesea după sine efecte secundare de natură emoțională extrem de grave?

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

De exemplu, e bine să educi femeile în legătură cu testele care pot depista cancerul de sân. Considerăm asta vital și necesar. Dar nu considerăm la fel de vitală și deplina informare când vine vorba de o decizie de viață și de moarte cu privire la o ființă umană?

Se pare că nu.

Institutul Elliot citează cercetări care demonstrează că femeile duc lipsă de informare și consiliere când vor să decidă cu privire la avort. Cercetările realizate pe eșantioane de femei aflate în această situație arată următoarele:

  • cu toate că 54% nu erau sigure de decizia lor, 67% nu primiseră niciun fel de consiliere;
  • 84% nu au fost consiliate adecvat în prealabil;
  • 79% au fost induse în eroare sau li s-au ascuns sursele de informare disponibile;
  • multe au fost dezinformate de experți în legătură cu dezvoltarea fătului, alternativele la avort și riscurile procedurii.

Institutul Elliot mai citează multe femei care au făcut avort și au declarat că li s-a refuzat un sprijin esențial la nivel personal, familial, social și economic. Spre exemplu, un studiu a descoperit următoarele:

  • 64% dintre femeile care au făcut avort au declarat că partenerul nu le-a oferit sprijinul;
  • numai 20% din cele care au făcut avort au declarat că părinții lor s-au implicat în decizie.

Theresa Burke, fondatoarea misiunii Rachel’s Vineyard, care ajută bărbați și femei să se recupereze emoțional după avort, spune că lipsa de sprijin continuă și după ce are loc procedura efectivă. Deși aproape 78% din femeile care fac avort spun că se simt vinovate [206], nu li se asigură nicio plasă de siguranță în plan emoțional. Abia dacă li se recunoaște problema, ce să mai vorbim de a li se acorda sprijin.

„Agonia psihologică și spirituală creată de avort este trecută sub tăcere de societate, ignorată de presă, respinsă de specialiștii în sănătate mintală și disprețuită de mișcarea pentru drepturile femeilor”, spune Burke. „Trauma psihologică post-avort este o afecțiune gravă și devastatoare despre care nu vorbește nicio celebritate, despre care nu se fac filme și despre care nu se mărturisește în platoul niciunui talk-show”.

Dar să vedem cât de bine sunt informate femeile cu privire la riscurile grave asociate avortului:

  • femeile care fac avort sunt aproape de patru ori mai predispuse la deces în accident (M Gissler et. al., „Pregnancy Associated Deaths in Finland 1987-1994 – definition problems and benefits of record linkage”, Acta Obsetricia et Gynecologica Scandinavica 76:651-657, 1997). Un studiu a descoperit că, spre deosebire de femeile care au născut, femeile care au făcut avort prezentau un risc cu 62% mai ridicat pentru toate cauzele de deces, iar ca factori favorizanți ai morții erau menționate sinuciderea și accidentele;
  • rata sinuciderilor la femeile care au făcut avort e de șase ori mai mare (statistica aceasta şi cele de mai sus, din studiile M Gissler et. al., „Pregnancy Associated Deaths in Finland 1987-1994 – definition problems and benefits of record linkage”, Acta Obsetricia et Gynecologica Scandinavica 76:651-657 (1997); şi M. Gissler, „Injury deaths, suicides and homicides associated with pregnancy, Finland 1987-2000”, European J. Public Health 15(5):459-63 (2005). Citate în: „Forced Abortion in America: A Special Report”, The Elliot Institute);
  • 65% dintre femei au simptome de traumă psihologică după avort.

 

Problemele adolescentelor însărcinate

4-dreamstime_xl_21676502

Articol preluat din revista Familia Ortodoxă – nr. 47

Ne bucurăm când părinţii se uită la desene animate, joacă volei sau se comportă ca nişte şcolari. Ne întrebăm adesea cum erau ei la vârsta noastră. Avem impresia că au fost dintotdeauna adulţi, au făcut numai lucruri bune şi au învăţat foarte bine la şcoală. Dar dacă mama și tata sunt încă la şcoală? Problema sarcinii la adolescenţă este extrem de actuală azi. Corespondentul ziarului Şcoala discută despre aceasta cu Mihail Igorevici Hasminski, psiholog ortodox şi autor al unei cărţi despre psihologia crizei.

Rep: Ce să facă o adolescentă într-o astfel de situaţie?

MH: Cel mai important este să înţeleagă că emoţiile puternice nu o pot ajuta să ia o hotărâre corectă. Ea trebuie să se liniştească şi să înceapă să gândească, nu să simtă. Adunaţi-vă toate gândurile, scrieţi-le pe o hârtie pentru a fi clare, căutaţi plusurile şi minusurile. Dar treceţi numai gândurile, niciun sentiment. Expresii ca „îmi vine să…, mi se pare că…, simt că…“ trebuie date deoparte.

Rep: Ce anume influenţează decizia?

MH: Teama. Aristotel spunea: „Frica este durerea care apare din anticiparea răului“. Aici cuvântul cheie este „anticipare“: „Ce vor spune prietenul, părinţii, profesorii?“ Dar aceste probleme nu fac parte din realitate. E vorba mai mult de imaginaţia referitor la ce se poate întâmpla. Acest „se poate“ este de obicei foarte departe de realitate şi este cel care alimentează teama. Vă amintiţi ce mai tremuram la poveştile cu vampiri din copilărie? Pentru că ni-i imaginam, nu pentru că ar fi existat.

Este foarte important să nu vă temeţi de propriile gânduri. Tocmai acestea vă îngrozesc şi vă tulbură cumplit. Frica e mai rea decât toate. Teama şi emoţiile puternice cel mai adesea nasc panică. Aţi văzut oameni panicaţi? Nu sunt în stare să trateze rezonabil nicio problemă! Într-o astfel de stare de frică nu puteţi lua o hotărâre corectă.

Rep: Şi cum se poate rezolva?

MH: Gândind logic şi clar. Gândiţi-vă la urmările avortului. Există o mare posibilitate să deveniţi infertilă. Aceasta poate fi o problemă cu mult mai mare ulterior decât ar fi naşterea unui copil acum. Avortul este o crimă. Gândiţi-vă cum v-aţi simţi după aceea. Poate că vă ucideţi fiica ce v-ar fi fost o bună prietenă sau pe băiatul care ar fi fost sprijin de nădejde. Cum ar fi fost dacă şi aţi fi fost avortată? Acest pas îl lipseşte pe copil de soare, de prima iubire, de răsăritul soarelui, de prieteni… iar pe voi vă lipsește de posibilitatea de a iubi, de a comunica, de a primi un sprijin, de a trăi pentru acest copil.

Rep: Cui să ceară ajutor fetele aflate într-o astfel de situaţie?

MH: De obicei, e dificil pentru o tânără să facă faţă singură crizei de sarcină şi adesea trebuie să apeleze la mama ei. Mama trebuie să-i acorde sprijin, să-i creeze condiţiile pentru a se linişti şi a gândi corect, fără ruşine şi teamă. Dacă nu, să apeleze la o persoană înţeleaptă, duhovnicească, săritoare, bună – bunica, mama unei prietene, un preot, un profesor, un psiholog sau altcineva.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

Rep: Dar ca cum să ceri ajutor?

MH: Trebuie abandonat sentimentul mincinos de ruşine. Este absolut normal să ceri ajutor. Fă primul pas: recunoaște că nu eşti perfectă, că te afli într-o situaţie dificilă. Să nu vă fie teamă să faceţi asta. Dumnezeu e cu voi. Iar El lucrează prin oameni. Dar pentru aceasta, trebuie să faceţi şi voi eforturi.

Rep: Ce fel de eforturi?

MH: Trebuie să depăşiţi egoismul şi să începeţi să vă gândiţi la viaţa care vi se dezvoltă înăuntru. Un copil nu este o jucărie. Numai voi puteţi să-i protejaţi viața. Nimeni altcineva nu poate. Sau, invers, puteţi să-l omorâţi. Responsabilitatea acestei hotărâri se află chiar în mâinile voastre. Cuvântul „responsabilitate“ vine din cuvântul „răspuns“. Iar răspunsul îl veţi da în faţa Vieţii, a lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Rep: Vă rugăm să le daţi un sfat adolescentelor.

MH: Hai să ne imaginăm că în drum găsiţi o piatră preţioasă mare şi strălucitoare. Dar n-o puteţi duce. Iar tovarăşii vă sfătuiesc să o abandonați: „Cum o s-o târâi? La ce bun o asemenea greutate la vârsta ta?“ Poate că e şi un băiat care se teme să ia asupra lui greutatea. Dar pot fi acestea un motiv să aruncaţi piatra cea preţioasă? Acolo e viitorul vostru, acolo sunt toate bucuriile acestei vieţi: primul strigăt, mânuţele moi, sărutările mamei… Gândiţi-vă că acum purtaţi ceva greu, dar foarte scump. Puteţi oare să-l aruncaţi în mizerie, la marginea drumului? Sau vă adunaţi puterile şi purtaţi acest dar al vieţii? Alegerea vă aparţine

Citeste articolul integral la Vremuri Vechi si Noi
Traducere:  Ioana Onofrei
Foto: Dreamstime