Arhive etichetă: efectele psihologice ale avortului

84% din femei nu primesc consiliere adecvată înainte de avort

Foto: Dmitri Şironosov / Dreamstime

Foto: Dmitri Şironosov / Dreamstime

Din cartea Avortul, ultima exploatare a femeilor, de Brian E. Fisher

Ca femeile să devină pe deplin emancipate, ele trebuie să fie educate. Pentru asta s-au luptat de-a lungul istoriei.

Şi America, dar şi UE se străduiesc pentru educarea și egalitatea femeilor. În general, aici femeile beneficiază de aceleași oportunități ca și bărbații în ceea ce privește educația publică sau particulară, studiile superioare și cele de specialitate.

În ceea ce privește sănătatea, femeile sunt încurajate puternic să se informeze despre corpul lor, despre metodele de combatere a bolilor și de îngrijire personală, despre cum se pot apăra de atacuri și proteja de diverse probleme.

Pacienții de ambe sexe sunt încurajați să ceară opinia mai multor medici când sunt diagnosticați cu o boală sau o problemă fiziologică ce necesită ample îngrijiri medicale.

În privința sănătății femeilor, comunitatea medicală caută să le furnizeze acestora acces la mamografii, teste Babeș-Papanicolau și alte consultații specifice care să le ajute să fie informate și protejate în fața unor potențiale probleme de sănătate.

Dar, oare, dăm dovadă de același angajament, le furnizăm același exces de educare și informare când trebuie să ia o decizie legată de viața unei ființe umane? Le dezvăluim noi femeilor că decizia de a avorta atrage adesea după sine efecte secundare de natură emoțională extrem de grave?

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

De exemplu, e bine să educi femeile în legătură cu testele care pot depista cancerul de sân. Considerăm asta vital și necesar. Dar nu considerăm la fel de vitală și deplina informare când vine vorba de o decizie de viață și de moarte cu privire la o ființă umană?

Se pare că nu.

Institutul Elliot citează cercetări care demonstrează că femeile duc lipsă de informare și consiliere când vor să decidă cu privire la avort. Cercetările realizate pe eșantioane de femei aflate în această situație arată următoarele:

  • cu toate că 54% nu erau sigure de decizia lor, 67% nu primiseră niciun fel de consiliere;
  • 84% nu au fost consiliate adecvat în prealabil;
  • 79% au fost induse în eroare sau li s-au ascuns sursele de informare disponibile;
  • multe au fost dezinformate de experți în legătură cu dezvoltarea fătului, alternativele la avort și riscurile procedurii.

Institutul Elliot mai citează multe femei care au făcut avort și au declarat că li s-a refuzat un sprijin esențial la nivel personal, familial, social și economic. Spre exemplu, un studiu a descoperit următoarele:

  • 64% dintre femeile care au făcut avort au declarat că partenerul nu le-a oferit sprijinul;
  • numai 20% din cele care au făcut avort au declarat că părinții lor s-au implicat în decizie.

Theresa Burke, fondatoarea misiunii Rachel’s Vineyard, care ajută bărbați și femei să se recupereze emoțional după avort, spune că lipsa de sprijin continuă și după ce are loc procedura efectivă. Deși aproape 78% din femeile care fac avort spun că se simt vinovate [206], nu li se asigură nicio plasă de siguranță în plan emoțional. Abia dacă li se recunoaște problema, ce să mai vorbim de a li se acorda sprijin.

„Agonia psihologică și spirituală creată de avort este trecută sub tăcere de societate, ignorată de presă, respinsă de specialiștii în sănătate mintală și disprețuită de mișcarea pentru drepturile femeilor”, spune Burke. „Trauma psihologică post-avort este o afecțiune gravă și devastatoare despre care nu vorbește nicio celebritate, despre care nu se fac filme și despre care nu se mărturisește în platoul niciunui talk-show”.

Dar să vedem cât de bine sunt informate femeile cu privire la riscurile grave asociate avortului:

  • femeile care fac avort sunt aproape de patru ori mai predispuse la deces în accident (M Gissler et. al., „Pregnancy Associated Deaths in Finland 1987-1994 – definition problems and benefits of record linkage”, Acta Obsetricia et Gynecologica Scandinavica 76:651-657, 1997). Un studiu a descoperit că, spre deosebire de femeile care au născut, femeile care au făcut avort prezentau un risc cu 62% mai ridicat pentru toate cauzele de deces, iar ca factori favorizanți ai morții erau menționate sinuciderea și accidentele;
  • rata sinuciderilor la femeile care au făcut avort e de șase ori mai mare (statistica aceasta şi cele de mai sus, din studiile M Gissler et. al., „Pregnancy Associated Deaths in Finland 1987-1994 – definition problems and benefits of record linkage”, Acta Obsetricia et Gynecologica Scandinavica 76:651-657 (1997); şi M. Gissler, „Injury deaths, suicides and homicides associated with pregnancy, Finland 1987-2000”, European J. Public Health 15(5):459-63 (2005). Citate în: „Forced Abortion in America: A Special Report”, The Elliot Institute);
  • 65% dintre femei au simptome de traumă psihologică după avort.

 

Impactul avortului asupra familiei şi a copiilor concepuţi ulterior

Din cartea Avortul, ultima exploatare a femeilor, de Brian E. Fisher

Pe lângă femei, care sunt profund afectate fizic și emoțional de avort, și alți membri ai familiei suferă consecințe negative. La frații bebelușilor avortați s-a observat un complex de tulburări emoționale grave, care a fost numit Sindromul Supraviețuitorului Post-Avort (Post-Abortion Survivor Syndrome – PASS).

E posibil ca jumătate din americanii mai tineri să fie într-o asemenea situație. Dacă află că au fost aleși să trăiască, iar frații lor nu, s-ar putea să se lupte cu întrebări dificile.

Cel mai frecvent simptom al sindromului PASS este vinovăția existențială care te faci să spui: „Mă simt de parcă nu aș merita să trăiesc”, explică dr. Philip Ney, șeful Departamentului de Psihiatrie de la Spitalul Royal Jubilee din Canada.

„Printre simptome se mai numără anxietatea difuză, teama de viitor, automutilarea, obsesiile, o slabă identitate personală, o slabă stimă de sine, comportamentul autodistructiv, teama de psihoză și disocierea.”

Sindromul poate apărea la o vârstă foarte timpurie, iar copilul cel mai adesea nici măcar nu știe despre avortul sau avorturile care au precedat venirea lui pe lume. „Apar tot mai multe dovezi că și copiii foarte mici pot percepe avorturile mamei, în ciuda încercărilor familiei de a le ține secrete”, spune un studiu din 1984 care a descoperit că, la o fetiță de cinci ani „retragerea în sine avea legătură cu avorturile multiple ale mamei și cu propria ei teamă că va fi distrusă în urma agresiunii materne”.

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

Lawrence Lader, activist pro-avort și fondator al organizației NARAL, credea că avortul liberalizat avea să fie benefic pentru societate. Într-un articol din revista The Humanist, el prezicea astfel efectele pozitive:

„Impactul revoluției avortului ar putea fi prea amplu pentru a fi evaluat imediat. Ar trebui să ne deschidă o epocă în care orice copil va fi dorit, iubit și adecvat îngrijit, o epocă în care infanticidul și violența asupra copiilor se va reduce drastic”.

Cu toate acestea, violența naște violență. Un act violent de avort (care uneori, la rândul său, se datorează unei alte violențe anterioare) poate fi pus în legătură cu o incidență crescută a violenței ulterioare.

Iată ce a descoperit un studiu realizat în 2005 de dr. Priscilla Coleman: „Comparativ cu femeile care nu au avut avorturi induse, cele care au avut un astfel de avort prezintă un risc de abuz fizic asupra copilului cu 144% mai mare”. Dr. Michael J. New, profesor asistent la Universitatea Michigan-Dearborn, citează date din Sumarul Statistic al SUA, care arată că abuzul asupra copiilor a crescut cu 400% între 1973 și 1990. Iar un studiu recent arată că abuzurile fizice asupra copiilor, care au rezultat în traume grave necesitând spitalizare, au crescut cu 4,9% între 1997 și 2009.

Apărătorii avortului pretind că toți copiii doriți vor fi bineveniți și iubiți în timp ce copiii proveniți din sarcini nedorite erau mai predispuși la rele tratamente în familie. Dar iată că cercetări empirice contrazic aceasta. Un studiu din 1980 realizat de cercetătorul Edward Lenoski pe un eșantion de 674 de copii abuzați a descoperit că 91% din aceștia proveneau din familii în care fuseseră așteptați și doriți de către părinți (John and Barbara Willke, Abortion: Questions and Answers (Cincinnati, Ohio: Hayes Publishing Company, 2003), p. 283).

Ceea ce face aceste date și mai bătătoare la ochi este că numai jumătate din sarcinile înregistrate în SUA sunt planificate, conform Institutului Guttmacher. Așadar, copiii abuzați provin în mod disproporționat, aproape exclusiv, din familii în care părinții și i-au dorit.

Logica avortului, care tratează copiii nenăscuți ca pe obiecte de care te poți descotorosi prin ucidere, îi expune la riscuri și pe copiii născuți. Psihiatrul Philip Ney sugerează următoarele mecanisme care ar putea explica statisticile referitoare la copiii abuzați:

  1. Avortul descrește pragul de reținere instinctuală a persoanei în caz de furie ocazională față de cei care depind de îngrijirile acesteia.
  2. Permisivitatea față de avort erodează tabuul care spune că cei fără apărare nu trebuie agresați.
  3. Avortul crește ostilitatea între generații.
  4. Avortul devalorizează copiii, diminuând și valoarea grijii pe care trebuie să le-o purtăm.
  5. Avortul crește sentimentul de vinovăție și ură de sine, pe care părintele și le varsă asupra copilului.
  6. Avortul crește gradul de frustrare ostilă, intensificând bătălia dintre sexe, pentru care copiii sunt făcuți țapi ispășitori.
  7. Avortul desface legătura naturală care se dezvoltă între mamă și copilul ei, diminuându-i acesteia abilitățile materne.

În loc ca incidentele de bătaie a copiilor să se reducă simțitor odată cu liberalizarea avortului, cum prevedea Lader, această practică a crescut gradul de violență la care sunt supuși copiii atât în pântecele mamelor, cât și în afara acestora.