„Trăiesc şi acum amintirea dureroasă când doctorul m-a chiuretat”

„Au trecut ani, mulţi la număr… mă cutremur şi acum gândindu-mă la ce am făcut.

Doamne… unde mi-a fost gândul cel bun!? Gândul de a păstra fiinţa ce prindea contur în burta mea? Mă temeam că nu voi mai putea creşte un copil în acele timpuri grele în care trăiam. Nu ştiu ce m-a determinat să curm viaţa, viaţa unui copil care acum mi-ar fi fost sprijin şi ajutor. Groaznice clipe au fost… plâng… deşi nu mai are rost; poate de ruşine, de teamă că Bunul Dumnezeu nu mă va ierta pentru ce am făcut.

Trăiesc şi acum amintirea dureroasă când doctorul m-a chiuretat; acele foarfece care parcă îmi ajungeau până la inimă şi creier, lăsând un gol imens. După acel avort, am intrat într-o stare de nerecunoscut, plângeam din orice, tresăream la orice zgomot, visam urât – nopţi şi zile auzeam vocea doctorului care mă certa că tremur pe masă şi plâng.

Plâng şi acum şi mă întreb: oare ce a fost? Fetiţă, băiat?”

A. Z., 57 ani, Piatra-Neamţ

Din cartea Fericiri născute şi nenăscute. Mărturii despre viaţă, de Daniela Bălinişteanu, Ed. Doxologia, Iaşi, 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.