Din cartea „Îndrumarul medical şi creştin al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita” de dr. med. Christa Todea Gross şi pr. prof. dr. Ilie Moldovan (prin amabilitatea ProVita Bucureşti)

A). Imediate: survin în primele 3 ore de la avort

• hemoragia uterină (de la 100 la 1000 de ml de sânge pierdut). Riscul de deces prin hemoragie creşte cu vârsta pacientei, cu vârsta gestaţională mai mare de 20 de săptămâni, existenţa perforaţiei uterine, a rupturii uterine sau a avortului incomplet (cu resturi fetale sau placentare);
• perforaţia uterină: este o complicaţie de temut, ea poate apărea în timpul histerometriei (măsurarea uterului cu ajutorul histerometrului), a dilatării sau a chiuretajului. Pericolul mare constă în urmările perforaţiei: hemoragia şi lezarea organelor interne abdominale (vezică urinară, intestin, trompă uterină), cele mai grave fiind provocate de chiureta ascuţită;
• leziunea colului uterin: este o complicaţie frecventă şi foarte serioasă, care poate să apară în timpul chiuretajului, mai ales în timpul dilatării colului. Aceste leziuni se pot extinde lateral, unde se află vasele mari de sânge ale uterului, şi pot cauza o sângerare foarte mare, care uneori necesită histerectomie (extirparea uterului);
• complicaţiile anesteziei: leziune cervicală, perforaţie uterină, convulsii;
• embolismul letal (trombi sanguini, aer şi lichid amniotic). Moartea intervine prin colaps cardiovascular, hemoragie şi comă;
• naştere de feţi vii: mai frecventă în al doilea trimestru de sarcină (făt de 3-6 luni) [1].

Caută cel mai apropiat centru de consiliere în criza de sarcină.

B). Precoce: apar după primele 3 ore, până la 28 de zile după avort

• retenţia produsului de concepţie: rămâne una din cele mai importante cauze ale morbidităţii prin avort (cauză de boală), având ca rezultat infecţia sau sângerarea sau ambele;
• infecţia este deseori asociată retenţiei de ţesuturi fetale [2]. Avortul infectat poate avea ca rezultat avortul septic sau chiar toxico-septic; este o complicaţie foarte gravă, frecvent mortală. Frecvenţa mare a cazurilor, gravitatea deosebită, sechelele în timp la femei tinere, în plină activitate genitală şi decesul pe care-l determină, fac din această formă de infecţie un esenţial element în morbiditatea şi mortalitatea obstetricală [3].

C). Tardive: apar după 28 zile de la avort

• anomaliile menstruale: dereglări consecutive ale menstrelor ca urmare a retenţiei unor resturi intrauterine;
• infertilitatea sau sterilitatea secundară: este posibilă prin inflamaţia postavort a trompelor uterine cu ocluzia (închiderea) acestora;
• avortul spontan: riscul de insuficienţă cervicală (col uterin deschis) după dilatări de calibru mare (la feţi de peste 14 săptămâni) şi proceduri de chiuretaj cu chiuretă ascuţită poate duce la avorturi spontane sau la naşteri premature;
• sarcina ectopică: aproximativ 1% din avorturile provocate vor avea o infecţie postavort, ceea ce predispune la un risc crescut de sarcini ectopice la o concepţie ulterioară;
• prematuritatea: naşteri premature menţionate mai sus;
• imunizarea Rh. Acest risc creşte odată cu creşterea vârstei gestaţionale;
• tulburări psihice, remuşcări obsesive sau sentiment de vinovăţie ca fiind „consecinţa şocului emoţional, a sechelelor organice ale avortului sau a complexului psihic rezultat din interpretarea suferinţelor, complicaţiilor postabortum, a consecinţelor lor personale, familiale şi sociale, a fricii de o nouă sarcină etc. Se pot întâlni adevărate psihoze depresive cu idei de culpabilitate, stări anxioase, complexe sexuale, frigiditate etc.[5]

D). Mortalitatea

• Rata decesului după avort este de 0-2 decese / 100.000 proceduri, cauzele majore fiind: infecţia (23%), embolism (23%), hemoragie (23%) şi complicaţii ale anesteziei locale sau generale (16%) [6].

NOTE

[1] Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana, Manual de planifi care familială. Text de referinţă, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii, ed. 2000-Universitatea Geneva, Departamentul de Ginecologie şi Obstetrică., p. 13-1; pp. 13-8 – 13-9 – 13-10;
[2] Ibidem, p. 13-8;
[3] Ibidem, p. 13-10;
[5] Dr. Vasile Luca, Avortul provocat, „Medicina pentru toţi”, nr. 69, Editura Medicală, Bucureşti, 1987, p. 76;
[6] Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 13-12;